Speak a jucat baschet cu copiii la Sport Arena Streetball, în turneul-record cu 700 de participanți. CSU Pitești și Știința București, campioane la Open.
Turneul Sport Arena Streetball cu cel mai mare număr de participanți din ultimii opt ani s-a încheiat duminică seara cu succesul echipelor CSU Pitești și Știința București, la categoriile de elită, Open masculin, respectiv feminin.
700 de jucători au fost prezenți la eveniment, iar cântărețul Speak, mare pasionat de baschet, i-a provocat pe cei mai tineri participanți la un concurs de aruncări.
Cele 175 de echipe înscrise la toate categoriile au jucat aproape 300 de meciuri de baschet 3×3 de-a lungul unui weekend fierbinte și la propriu și la figurat.
CSU Pitești a reușit, în premieră în acest sezon, să se impună la Open Masculin și să intre în posesia cecului în valoare de 1000 de euro. Argeșenii au oprit hegemonia echipei Athletic Constanța, victorioasă în primele două turnee, pe care au învins-o în semifinale, scor 17-14.
În finală, Pitești a trecut de Știința București cu 21-17, iar Szabolcs Santa a fost numit MVP, cel mai bun jucător al turneului, fiind premiat cu un ceas. La succesul piteștenilor au contribuit din plin și Cezar Stănescu, Radu Paliciuc și Vladislav Solopa.
La feminin, titlul de cea mai bună jucătoare i-a revenit Mariei Ferariu, care și-a condus echipa, Știința București, către cea de-a doua victorie consecutivă la Open Feminin. Maria a revenit în circuitul evenimentelor de baschet 3×3 alături de sora sa, Ana Ferariu, lotul Științei, echipă ce a terminat turneul neînvinsă, fiind completat de Georgiana Plăvițu și Teodora Neagu.
Cantărețul Speak, mare pasionat de baschet și vechi prieten al evenimentelor Sport Arena Streetball a fost prezent în weekend pe teren, provocându-i pe cei mai tineri participanți la un concurs de aruncări libere. Chiar dacă n-a fost câștigător, Speak a fost cel care i-a înmânat campionului premiul, un rucsac oferit de către un partener tehnic al evenimentelor Sport Arena Streetball.
Cu toate că uneori căldura a fost insuportabilă, au fost multe meciuri disputate până la ultima picătură de energie iar atmosfera din tribune a mai ridicat cu câteva grade temperatura din aer.
Cap și Pajură au câștigat într-o manieră dramatică finala la categoria sub 16 ani masculin. Răzvan Popa a marcat o aruncare decisivă de două puncte, cu o fracțiune de secundă înainte ca arbitrii să pună capăt meciului, pentru scorul final de 15-14. Jucătorii au sărbătorit împreună cu fanii lor bucuria victoriei, terenul fiind cu greu eliberat pentru următorul meci din program.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de SPEAK (@iamspeak)
O postare distribuită de SPEAK (@iamspeak)
Disputele aprinse s-au mutat pentru câteva ore și pe consolă, în turneul de NBA2K pe care Sport Arena Streetball l-a organizat în parteneriat cu secția de eSports a CSU ASE București.
Alexandru Burcea a devenit cel de-al doilea campion al sezonului la Horizon Dunk Contest, fiind premiat cu un Smart TV.
În competiție a fost prezent și Adi Bențe aka Superman, unul dintre dunkerii legendari ai turneelor Sport Arena Streetball. El i-a încurajat și i-a asistat la unele încercări pe mai tinerii săi participanți, mezinul concursului având un an pe vremea când “Superman” debuta, acum 16 ani, într-un concurs de slam-dunk, pe terenurile din Politehnică.
Atmosfera de festival al sportului a fost completată în cele trei zile de competiție de muzica non-stop, specifică evenimentelor de baschet 3×3 și de o zonă de food-court întreținută de Ice and Roll și Mizilicuri. Participanții au avut la dispoziție, în premieră, un serviciu de fotografii la cerere, putând fi urmărite de un fotograf dedicat de-a lungul unei întregi partide.
Următorul eveniment din Sport Arena Streetball Tour 2022 are loc între 12 și 14 august, iar înscrierile încep în data de 8 august, la ora 15.00, pe site-ul oficial, 3la3.ro. Marea finală a sezonului va avea loc între 2 și 4 septembrie.
Până atunci, Sport Arena Streetball vă așteaptă și la trei evenimente din circuitele mondiale de baschet 3×3. Astfel, între 15 și 17 iulie, la Veranda Mall, va avea loc o etapă din Nations League, competiție rezervată categoriei sub 23 de ani.
Apoi, între 5-10 august, ParkLake Shopping Center va găzdui un adevărat maraton internaționale de baschet 3×3, cu o etapă de Nations League (5-7 august) și una din circuitul mondial profesionist feminin, Women’s Series (9-10 august).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER