Cu cine joacă azi Simona Halep şi Irina Begu în turul doi la Miami Open. Ora la care se dispută partidele
Jucătoarele Simona Halep, locul 19 WTA, şi Irina Begu, locul 70 WTA, vor evolua, joi, în turul doi al turneului de categorie WTA 1.000 Miami Open, au anunţat organizatorii.
Halep va evolua cu Daria Saville, 28 de ani, fostă Gavrilova înainte de căsătorie şi fostă numărul 20 mondial, în prezent pe locul 249 mondial, pe terenul 7, în jurul orei 23.00.
Meciul dintre Halep şi Saville este al patrulea de pe acest teren, după două meciuri de simplu masculin şi unul de simplu feminin.
Cu cine joacă azi Simona Halep şi Irina Begu în turul doi la Miami Open. Ora la care se dispută partidele
Halep şi Saville s-au mai întâlnit de patru ori în circuit, iar românca a câştigat de trei ori. Ultimele meciuri au avut loc în 2016, când Halep a câştigat, scor 6-1, 6-2, în optimi la Cincinnati, şi 6-2, 6-3, în turul al doilea al Rogers Cup, iar australianca s-a impus la Roma, tot în manşa a doua, scor 6-3, 4-6, 6-3. În 2015, la Indian Wells, în turul I, Halep a obţinut victoria cu scorul de 2-6, 6-1, 6-2, scrie News.ro.
Irina Begu va juca în premieră, nu mai devreme de ora 2.30, contra sportivei din Belarus, Arina Sabalenka, principala favorită şi locul 5 mondial.
Cu cine va da piept Sorana Cîrstea?
Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 24, va evolua direct în turul doi la Miami Open cu sportiva chineză Shuai Zhang, locul 43 mondial.
Zhang a beneficiat în primul tur de abandonul sportivei Clara Tauson din Danemarca, 19 ani şi locul 40 WTA, la scorul de 6-4, 4-6, 2-1. Cîrstea conduce în întâlnirile directe cu Zhuang, scor 2-0, ultimul meci având loc în 2021, la Strasbourg.
Elena Gabriela Ruse, locul 57 WTA, s-a calificat în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Miami. Ea a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe Ana Konjuh din Croaţia, locul 52 WTA, după un meci de o oră şi 35 de minute.