Cu inima largă și velele strânse
Cum stii ca cehii nu n-au nici o idee de cum bate vantul in Romania?
Simplu: intri pe site-ul windguru.cz si iti iei prognoza de acolo. In week-end, site-ul anunta 5-7 noduri de vant. In realitate, pe mare, la Regatta YCRR am avut si 30! Diferenta e enorma. Si ne-a costat o gaura de impact in podeaua barcii, pe care o plangem si acum! Va explic un pic mai tarziu ce si cum. Pana atunci, dovada numarul unu:
Ce vedeti aici e o provire spre tribordul velierului nostru, in momentul in care ne intorceam spre Constanta, in a cincea ora a cursei YCRR. Regatta a pornit din Marina Tomis si-a avut ca punct de intoarcere largul localitatii Vadu, la 17 mile nord-est (pentru clasa cruiser la care am fost inscrisi). Drumul ne-a dus departe in larg, dincolo de rafinaria Petromidia, pana la punctul in care din Constanta se mai vedea doar cosul de fum al CET-ului. A fost o cursa dura, in care ferestrele de la tribord au fost de multe ori in apa, dar in care am rezistat tentatiei de a tertarola randa (adica de a-i reduce suprafata) si-am preferat sa riscam totul (catarg si stabilitate si haine uscate) pentru viteza. Cat mai multa viteza!
Am avut si motive: pana la jumatatea cursei ne-a depasit aproape toata lumea. Mai precis, toata lumea echipata cu spinnaker (un gen de vela mare, balonata, foarte buna pentru navigatia cu vant din spate). Aveti un exemplu in imaginea de mai jos, dintr-o alta cursa.
In lipsa ei, am mers pe o solutie clasica (foc si randa) care insa nu ne-a ajutat prea mult. Rand pe rand au trecut pe langa noi Luna, den Lille, Benga, Ulise, ma rog, o multime de alte barci mai mici, mai usoare, dar mai dotate pentru acest gen de vant. Ne-am uitat la ele lung si-am mai scos o cola de la frigider. Ce altceva sa facem?
Dupa baliza, insa, povestea s-a schimbat si-am devenit dintr-o data o barca grea, dar stabila, care se bucura de vantul puternic si de valuri. Si de Sorin Drugan la carma, pe care am cedat-o dupa 4 ore in caldura! Incet-incet, de la 15 noduri vantul a ajuns la 30, 35, iar noi, cu velele stranse in cutit (dupa cum se vede in imagine) am inceput sa ne facem loc printre cei din fata: 10, 9, 8, 7, … pana aproape de locul 4. Suna usor, dar a fost o experienta de lunga durata, cu echipajul cocotat pe bordul aflat la inaltime, pentru a mai castiga cateva grade de inclinare, deci o zecime de nod…Conteaza si el! Si tot aici am avut un accident: din cauza inclinarii extreme a barcii, boxele de la Ipad (grele de vreo 5 kg) s-au desprins de unde erau fixate si, de la vreo doi metri inaltime, s-au prabusit pe podeaua de lemn a barcii, pe care au spart-o! Izbitura n-a ajuns la fibra barcii, deci n-a intrat apa, dar ne va costa un week-end de mesterit!
In fine, sa ne intoarcem pe mare. Spre larg, in dreptul provei noastre se vad aici doua ambarcatiuni, aproape culcate pe apa de la vantul puternic (inteleg ca pe mal, oamenii au plecat de la plaja din cauza lui) Pe una aveam s-o prindem, cealalta avea sa castige cursa…!
Iata-i! Ei sunt castigatorii categoriei cruiser la Regatta YCRR de la Tomis: echipajul de pe Benga, o barcuta mica, veche si extrem de viteaza, in care fata din centru am o banuiala ca e sefa…) Noi am ajuns pe cinci, cel mai bun loc din sezonul asta, marcat de un abandon din cauza furtunii si-o regatta in care lipsa de vant i-a avantajat clar pe concurentii nostri mai usori. Si, desigur, mai buni marinari!
Pentru ca despre asta este vorba in yachting (sau cel putin asa imi place mie sa cred): despre oameni de calitate care se bucura pentru victoriile altora, chiar daca se lupta pana la capat pentru a lor!
Apropos de oameni de calitate: aici, echipajul de pe Alexandra Yachting isi sarbatoreste victoria la categoria Racer.
Iar Iulia Fulicea si echipa ei de pe Simina sunt surprinsi pentru prima oara pe locul doi, in acest sezon… O vedeti pe Iulia cu baietelul ei la aceeasi festivitate de la Marina Tomis. Probabil ca se gandeste deja la urmatoarea cursa, de la jumatatea lui iulie! Ea cu speranta, ceilalti cu frica!
La final, am trecut si noi, echipajul velierului Echipa Tiriac Auto / Mercedes pe la Sergiu Timofei sa ne luam diploma (si-o pereche de manusi), cu care, dupa ceva deliberari, s-a ales Mihai, cel mai mic membru al echipajului. Va avea nevoie, pentru ca ne bazam pe mainile lui la volte si la tras de scote si parame…
Si dupa toata povestea asta am plecat spre casa… spre Mangalia, tot cu barca. Unde am reusit sa prindem, pentru prima oara, un rasarit de soare in port. Un rasarit de soare care te face sa crezi ca vara si cursele abia incep…
sursa foto: lucianmindruta.com