Cu taxiul la spital!

Fără a dispune de ambulanță, organizatorii au găsit un mod original de a o trimite pe campioana olimpică la investigații amănunțite.

Favorită la titlul mondial, Alina Dumitru nu și-a putut juca ieri șansa până la capăt la Rotterdam pentru că s-a accidentat, la fel ca la Europene, în semifinale. Nevoită să abandoneze lupta, ea a pierdut prin neprezentare și medalia de bronz, terminând pe locul 5.
 
Prima zi a Mondialelor. Alina deschide concursul la 48 de kilograme. Își ia revanșa într-un minut și 40 de secunde în fața Evei Csernoviczki, cea care o învinsese în prelungiri, în semifinalele CE de la Tbilisi, și le mai înșiră pe parcurs pe Lolita Dagher și Sara Menezes. Răsuflă ușurată: e la un pas de marea finală, însă trebuie să treacă de  japoneza Fukumi Tomoko. Puterile par egale, și cele două se încleștează într-o luptă încrâncenată. Un murmur de uimire îngheață sala.

Trimisă cu taxiul la spital

Alina își protejează un picior, și lacrimi mari îi brăzdează obrazul. Face semn că nu mai poate continua și totul se destramă. „Nu știu ce se întâmplă cu mine, accidentare la Europene, acum iarăși. De ce se întâmplă toate astea?! Și eram atât de aproape de a-mi atinge visul…”, spune ea printre lacrimi. Antrenorul Florin Bercean o poartă pe brațe spre cabinetul medical și apoi urcă într-un taxi, pus la dispoziție de organizatori pentru a ajunge la cel mai apropiat spital.

„Luxație extrem de urâtă ce necesită atelă ghipsată”, cade verdictul. „Bine că nu a fost mai rău, după cum arăta piciorul, ne așteptam la o fractură. Cred că și-a dorit prea mult acest titlu și s-a precipitat un pic”, spune Bercean.

Visul campioanei olimpice de la Beijing, care peste trei zile va împlini 27 de ani, se destramă. Însă doar pentru un an…

Punct și de la capăt!

Cu glezna stângă imobilizată într-o atelă ghipsată, micuța judoka declară că nu renunță ușor la luptă și la visul ei, titlul mondial.

-Alina, ce s-a întâmplat?
-În semifinala cu japoneza am făcut un atac, am încercat să fac un procedeu, însă mi-a prins piciorul sub ea. Pur și simplu mi-a rămas piciorul în saltea.
-Cum te simți?
-Glezna s-a umflat și mă doare groaznic, nici nu pot păși. Nu am mai putut continua cum am făcut la Europene, am abandonat în minutul 3. Doar cu o mână validă mai poți lupta, însă când e vorba de picioare, e altceva.
-Nu ești superstițioasă…
-Nu știu dacă a fost ghinion, chiar nu știu ce să zic. Nu am pățit niciodată așa ceva, am așteptat și taxiul, pentru că organizatorii nu aveau ambulanță. S-au adunat toate!
-Cât vei sta pentru refacere?
-Deocamdată, e prea devreme să știu. Vineri (n.r. – mâine) venim în țară, va urma recuperarea și iar de la capăt.
-Deci nu renunți…
-Nu. Voi încerca până voi reuși. Titlul mondial este visul meu, poate că nu a fost să fie anul ăsta, dar asta mă ambiționează mai mult!