Cum a ajuns o româncă să fie cea mai bună jucătoare de fotbal tenis din lume. România are ca obiectiv cucerirea a 13 medalii de aur la Campionatul European

Cum a ajuns o românca să fie cea mai bună jucătoare de fotbal tenis din lume. România are ca obiectiv cucerirea a 13 medalii de aur la Campionatul European

Puțină lume știe că dintre disciplinele sportive unde avem cele mai bune jucătoare din lume se numără și fotbal tenisul. Astfel că în galeria unde deja se află Cristina Neagu (handbal) sau unde a fost Simona Halep (tenis) se adaugă și Anemaria Gherghel la fotbal tenis.

Fata originară din Lupeni practică acest sport de la 10 ani: “Datorita lui am devenit mai disciplinată și mai muncitoare în ceea ce fac. Am reușit să fac sport, dar și sa învăț să mă realizez din punct de vedere profesional. În prezent sunt la doctorat în cadrul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București în anul 3 la buget cu bursă. În 2010 am obținut primele titluri mondiale, iar din 2011 și până în prezent am reușit sa obțin medalii de aur la toate categoriile la care am participat, în probele de simplu, dublu, triplu, dublu și triplu mixt. Apoi, din 2015 și până în prezent am fost declarată cea mai bună jucătoare din lume“.

Multipla campioană mondială și europeană destăinuie câteva din secretele reușitei ei. “Rolul lui Freddy (Frederico Tavares Tchabass – președintele FR Fotbal Tenis) a fost elementul cheie în dezvoltarea mea atât sportivă, cât și profesională. Părinții îmi sunt alături în orice împrejurare, iar de 2 ani a apărut în viata mea și un bulldogel francez (Oscar) despre care pot spune ca este cel care mi-a schimbat în bine temperamental.

Pentru performanță este deja știut că e nevoie de multă seriozitate, muncă și talent, însă și de un stil de viață sănătos și echilibrat. Astfel, am devenit fană a sucului natural Ana Are pe care îl consider cel mai potrivit în alimentația de sportiv. Astfel că, acum, Ana Are și medalii pe lângă pofta de viață si doar fructe”, a spus Anemaria. Delegația României din care face parte și Anemaria va participa în perioada 19-21 noiembrie la Campionatul European de Fotbal Tenis din Szentes (Ungaria).

“Cu un lot alcătuit din 32 de sportivi ne propunem să cucerim 13 medalii de aur în competiția internațională unde vor participa 14 țări“, a declarat și Frederico Tavares Tchabass, președintele FR Fotbal Tenis.

Publicat: 15 11. 2019, 15:21
Actualizat: 15 11. 2019, 22:25