Cum a ajuns vegetarian Andy Robinson, selecționerul „stejarilor”. Aleargă cu maidanezii la Izvorani pentru a-și menține tonusul | EXCLUSIV
Selecționerul Andy Robinson are ca obiectiv calificarea naționalei de rugby la Cupa Mondială din 2023. În general, stagiile de pregătire înainte de meciuri se fac la Izvorani. Aici, englezul are un anumit program propriu.
„Dimineața alerg aproape în fiecare zi. Mă însoțesc câinii maidanezi din zonă. Uneori mai lătrau, dar acum s-au obișnuit cu mine. Nu e un ritual zilnic pentru că nu mă mai țin așa bine picioarele”, recunoaște Andy Robinson, în vîrstă de 55 de ani.
Pasionat de cricket și golf la el acasă
De asemenea, meniul acestuia este unul special. „Sunt vegetarian. Aveam crampe stomacale, soția mea este la fel, vegetariană, am încercat și eu și, ca prin minune, crampele au trecut. Și doi dintre copiii mei sunt vegetarieni. Am în total patru copii, trei băieți, primii doi sunt implicați în rugby, al treilea tot cu alergarea, dar într-un cadru organizat. Fata noastră joacă netball. Soția mea aleargă la semimaraton și maraton. Suntem foarte apropiați, avem o relație specială”, recunoaște englezul care se răsfață cu ouă fierte în ziua meciului lângă meniul complet vegetarian. Robinson este îndrăgostit de cricket și golf, sporturi pe care le practică, ocazional, în localitatea Bath, unde s-a născut și unde locuiește familia.
Andy Robinson fostul antrenor principal al Scoției și Angliei. A fost assistent coach, în mandatul lui Clive Woodward atunci când Anglia a cucerit titlul mondial în 2003. Din septembrie 2019, este managerul echipei naționale de rugby a României.