Cum a reacționat Cristina Neagu, după ce Radu Voina a spus că ea nu este „cea mai bună handbalistă din lume”

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Cristina Neagu (36 de ani) a reacționat, după ce Radu Voina a spus că nu este „cea mai bună handbalistă din lume”. În urmă cu o lună, fostul selecționer al echipei naționale de handbal declara că Neagu este una dintre cele mai bune jucătoare din toate timpurile, dar nu cea mai bună.

Altfel, Cristina Neagu și-a anunțat retragerea din lumea handbalului la sfârșitul acestui sezon.

Prima reacție a Cristinei Neagu, după ce Radu Voina a spus despre ea că nu este „cea mai bună handbalistă din lume”

Handbalista a avut o reacție diplomată legat de spusele lui Radu Voina „Asta e părerea dânsului. Este un antrenor pe care eu îl respect, pentru că am lucrat cu dumnealui. Împreună, am realizat unele dintre cele mai mari performanţe din cariera dumnealui de antrenor la handbal feminin, finala Ligii Campionilor 2010 şi medalia de bronz de la Campionatul European tot din 2010.

Atunci am fost declarată cea mai bună jucătoare a lumii. În rest, nu am ce să spun. Cât timp am lucrat cu dânsul, am dat 100% şi cred că am contribuit mult la performanţele pe care le-am obţinut împreună. Repet, respect orice antrenor cu care am lucrat, pentru că de la fiecare am avut ceva de învăţat, toţi m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi. Fiecare are părerea lui, nu e nicio problemă”, a precizat Cristina Neagu, conform as.ro.

Recent, fostul selecționer vorbea despre Cristina Neagu, de patru ori câștigătoare a titlului de cea mai bună handbalistă a lumii. „(n.r. este Cristina Neagu cea mai bună jucătoare de handbal din România din toate timpurile?) Categoric nu, a fost una dintre marele jucătoare ale României, nu trebuie să le uităm și pe cele din trecut care au făcut performanță” spunea Voina, la Prima Sport.

Radu Voina, despre salariul Cristinei Neagu: „De vină nu e cel care cere, e cel care dă”

Voina a mai atacat-o în trecut pe Cristina Neagu și în legătură cu salariul ei de 20.000 de euro lunar. Neagu e legitimată la CSM București și a devenit cea mai bună marcatoare all-time din EHF Champions League, cu 1.149 de goluri.

„De vină nu e cel care cere, e cel care dă. Cunoscând lumea handbalului, eu consider că e exagerat salariul (n.r. salariul Cristinei Neagu), dar e părerea mea, care contează mai puțin. Având în vedere că e din bani publici, e puțin exagerat. România plătește cele mai mari salarii din lume la handbal. N-am înțeles-o niciodată și cred că niciun sportiv sau fost sportiv nu înțelege acest lucru. Echipa națională nu se refuză niciodată. În fața unui Campionat Mondial, nu poți lăsa echipa să joace fără tine. Echipa României, cu Cristina Neagu, joacă într-un fel și în alt fel fără Cristina Neagu” spunea Radu Voina, la finalul anului 2021.

Publicat: 08 10. 2024, 15:22