Cum își petrece Simona Radiș, campioană olimpică la canotaj, puținul timp liber pe care-l are în cantonamentul din Italia: „Stau cu fetele și jucăm rummy” | SPECIAL
De pe data de 5 ianuarie Simona Radiș, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj a plecat alături de colegele ei la Piediluco-Italia, locul de cantonament pe perioada iernii al tuturor canotorilor români.
Cum își petrece Simona Radiș, campioană olimpică la canotaj, puținul timp liber pe care-l are în cantonamentul din Italia: „Stau cu fetele și jucăm rummy” | SPECIAL
Este a doua etapă de pregătire în Italia, după cea care s-a derulat la finalul anului trecut. „Am trecut din nou pe bicicletă, în sala de forță și, evident, la antrenamentul specific de pe apă. Deocamdată ne antrenăm în simplu. Urmează ca peste ceva timp să refacem și echipajele”, a precizat Simona Radiș pentru Prosport.
Când vine vorba despre petrecerea puținului timp liber pe care-l are la dispoziție, Simona Radiș ne-a dezvăluit că a dezvoltat o mică pasiune pentru jocul de rummy.
„De regulă stau cu fetele și jucăm rummy. Nu avem o miză anume, doar că ne ajută să ne deconectăm”, a mai spus valoroasa cantoare. În micuța localitate Piediluco, obișnuiește să meargă doar după cumpărături de strict necesar.
„E destul de pustiu aici. Cei care locuiesc în Piediluco sunt de regulă persoane de vârsta a treia. Cu toții știu că suntem din România. Dar, doar atât. Nu socializăm cu ei”, a adăugat Simona.
Participă la Gala organizată de Ministerul Sportului
Pe 26 ianuarie, Ministerul Sportului va organiza o mare gală dedicată performanței în sport. La acest eveniment va fi prezentă și Simona alături de colega ei de barcă, Ancuța Bodnar. „Voi fi prezentă la gală, după care, din nou la antrenamente. Avem un an greu și foarte important pentru care trebuie să ne pregătim”, a menționat Radiș.
Dublă campioană europeană şi mondială la dublu vâsle şi 8+1 în 2022, Simona Radiş a primit titlul de „Sportivul anului” în canotajul românesc în cadrul galei organizate, luni, de Federaţia Română de Canotaj.
În anul 2022 Federaţia Română de Canotaj a cucerit 34 de medalii la competiţiile internaţionale importante: 4 la Campionatele Mondiale de seniori (4 de aur), 8 la Campionatul European de seniori (5 de aur, 3 de bronz), 5 la Campionatele Europene de juniori (3 de aur, 1 de argint, 1 de bronz), 3 la Campionatele Mondiale de tineret (1 de aur, 1 de argint, 1 de bronz), 5 la Campionatele Mondiale de juniori (1 de aur, 1 de argint, 2 de bronz), 9 la Campionatele Europenele de tineret (5 de aur şi 4 de argint).