Cum le încurajează Simona Halep pe jucătoarele mai scunde: „Ne putem mișca mai repede decât cele înalte, avem abilitatea de a ajunge la toate mingile”

Cum le încurajează Simona Halep pe jucătoarele mai scunde:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflată la Singapore unde promovează Turneul Campioanelor (25 octombrie – 1 noiembrie), Simona Halep a fost asaltată de mai micuțe, fane ale tenisului. Acestea i-au adresat întrebări despre sportul de performanță și i-au cerut câteva sfaturi pentru a-i călca pe urme.

Două dintre fetițele care au avut curajul să stea de vorbă cu numărul 3 mondial, au fost interesate să afle secretul ei pe teren, Simona fiind una dintre cele mai scunde jucătoare din Top 10 mondial.„Nu e un lucru rău că suntem mici pentru că suntem foarte rapide pe teren, ne putem mișca mai repede decât fetele înalte, avem viteză, acoperim mai bine terenul, avem abilitatea de a ajunge la toate mingile. Trebuie doar să lucrați mai mult la alergat, la musculatura picioarelor și să fiți în formă tot timpul, pentru că e important să nu vă accidentați”, le-a explicat aceasta.  


Simona a primit din partea fetițelor un trofeu special. „E un moment emoționant pentru mine, e plăcut să auzi că-i inspiri pe cei mici. E bine să vezi că sunt mulți copii cărora le place tenisul, că visează să ajungă jucători profesioniști. Trebuie să crezi în tine că poți reuși și să munceși din greu pentru a realiza ce îți dorești”, a spus constănțeanca.

Finalistă anul trecut la Turneul Campioanelor, Simona Halep se poate califica pentru a doua oară consecutiv la această competiție care reunește  cele mai bune opt jucătoare din lume.

Aflată la Singapore, la invitația Asociației Jucătoarelor Profesioniste de Tenis, Simona a participat, în afara evenimentelor de promovare a competiției, la un curs de yoga și a făcut pizza.

  • Halep va reveni în competiție la Rogers Cup (10-16 august), ca apoi să participe la turneul de la New Haven, de categorie Premier, între 23 și 29 august. Imediat după New Haven va începe US Open, ultimul Grand Slam al anului (31 august – 13 septembrie).
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×