Cum le încurajează Simona Halep pe jucătoarele mai scunde: „Ne putem mișca mai repede decât cele înalte, avem abilitatea de a ajunge la toate mingile”

Aflată la Singapore unde promovează Turneul Campioanelor (25 octombrie – 1 noiembrie), Simona Halep a fost asaltată de mai micuțe, fane ale tenisului. Acestea i-au adresat întrebări despre sportul de performanță și i-au cerut câteva sfaturi pentru a-i călca pe urme.

Două dintre fetițele care au avut curajul să stea de vorbă cu numărul 3 mondial, au fost interesate să afle secretul ei pe teren, Simona fiind una dintre cele mai scunde jucătoare din Top 10 mondial.„Nu e un lucru rău că suntem mici pentru că suntem foarte rapide pe teren, ne putem mișca mai repede decât fetele înalte, avem viteză, acoperim mai bine terenul, avem abilitatea de a ajunge la toate mingile. Trebuie doar să lucrați mai mult la alergat, la musculatura picioarelor și să fiți în formă tot timpul, pentru că e important să nu vă accidentați”, le-a explicat aceasta.  


Simona a primit din partea fetițelor un trofeu special. „E un moment emoționant pentru mine, e plăcut să auzi că-i inspiri pe cei mici. E bine să vezi că sunt mulți copii cărora le place tenisul, că visează să ajungă jucători profesioniști. Trebuie să crezi în tine că poți reuși și să munceși din greu pentru a realiza ce îți dorești”, a spus constănțeanca.

Finalistă anul trecut la Turneul Campioanelor, Simona Halep se poate califica pentru a doua oară consecutiv la această competiție care reunește  cele mai bune opt jucătoare din lume.

Aflată la Singapore, la invitația Asociației Jucătoarelor Profesioniste de Tenis, Simona a participat, în afara evenimentelor de promovare a competiției, la un curs de yoga și a făcut pizza.

  • Halep va reveni în competiție la Rogers Cup (10-16 august), ca apoi să participe la turneul de la New Haven, de categorie Premier, între 23 și 29 august. Imediat după New Haven va începe US Open, ultimul Grand Slam al anului (31 august – 13 septembrie).
Publicat: 23 07. 2015, 12:29
Actualizat: 23 07. 2015, 12:30