Cupa României la volei masculin, repetiție pentru finala campionatului. Tomis Constanța și CSVM Zalău joacă azi cu trofeul pe masă

Finala Cupa României la volei masculin, programată joi, 9 aprilie, de la ora 17:00 (în direct pe Digi Sport 2), la Cheile Grădiștei aduce față în față echipele care își vor disputa peste două săptămâni și finala campionatului. Cele mai bune echipe din voleiul masculin românesc, Tomis Constanța și Volei Municipal Zalău se vor întâlni pentru ambele trofee.
Neplătiți de patru luni și fără doi jucători importanți care au decis să părăsească echipa din cauza problemelor financiare, Ventzislav Simeonov și Stanislav Petkov, constănțenii s-au mobilizat perfect pentru meciul cu CSMU Craiova. Elevii lui Martin Stoev și Radu Began au dominat meciul și s-au impus în minim de seturi,3:0 (25-20, 25-16, 25-19).

În cea de-a doua semifinală, Volei Municipal Zalău s-a chinuit cu Dinamo București. Conduși în primul set cu 21-16, zălăuanii au reușit să întoarcă rezultatul și să se impună în prelungiri, cu 29-27. Jocul echilibrat, s-a reflectat și pe tabela de marcaj, fiecare echipă trecându-și în cont câte două seturi. În setul decisiv, elevii lui Stoyan Stoev au fost mai preciși și organizați mai bine în teren și s-au impus cu 15-6. Astfel, Zalău urcă în finală după ce trece de Dinamo cu 3:2 (29-27, 20-25, 25-23, 22-25, 15-6).
 

Tomis Constanța este actuala deținătoare a trofeului.

Cupa României, faza semifinalelor și a finalei are loc la Cheile Grădiștei.

 

Tomis Constanța și Volei Municipal Zalău se vor întâlni și în finala Diviziei A, programată pe 21 aprilie.

Publicat: 09 04. 2015, 10:28
Actualizat: 09 04. 2015, 13:02