Cutremur în Formula 1: Williams anunță că este de vânzare, după ce în ultimul sezon a ieșit pe ultimul loc. Ce pierderi istorice a avut compania în 2019
Constructorul Williams, unul dintre cei mai tirați din Marele Circ, a oferit un comunicat de presă în care nu exclude vânzarea unei părți sau chiar a întregii echipe de Formula 1.
Profitând de noile reguli din această disciplină, care ar putea să-l facă atractiv cu noul plafon de cheltuieli stabilit la 145 de milioane de dolari, constructorul fondat de Frank Williams caută o cale de ieșire din Campionatul Mondial, după câteva sezoane în care a terminat ultimul loc. Williams este din 1977 în Formula 1, având o vechime, așadar, de 43 de ani.
Palmares impresionat: nouă titluri la constructori
Echipa britanică are 114 victorii în Grand Prix-urile de Formula 1, șapte campionate la piloți și nouă la constructori în întreaga istorie. „Avem o nouă direcție strategică pentru a ne asigura că Williams este bine poziționat și să profite de noua eră a F1. Am asigurat finanțare suplimentară din partea investitorilor externi, care oferă companiei noastre resursele pentru dezvoltarea acestui nou plan strategic”, se arată într-un comunicat dat publicității în această dimineață.
„Ca parte a acestei noi direcții strategice, Consiliul de administrație WGPH va analiza toate opțiunile strategice disponibile pentru companie. Opțiunile studiate includ creșterea capitalului de afaceri, dar și lichidarea unor pachete mici în WGPH sau chiar lichidarea unei pachete mari, inclusiv o posibilă vânzare a întregii companii”, subliniază brandul.
Compania a înregistrat pierderi de 13 milioane de lire sterline în 2019. Această mutare nu înseamnă o vânzare imediată, deoarece subliniază că nu au luat încă nicio decizie finală. Cu toate acestea, se începe procesul de accelerare a negocierilor. Printre opțiunile sale este vânzarea parțială sau totală a companiei.