Dan Calancea, selecționerul naționalei de baschet feminin: „Dacă nu vom pregăti bine antrenorii la nivel juvenil ne vom prăbuși”| SPECIAL
Dan Calancea (55 de ani) conduce națíonala feminină de baschet feminin. Săptămâna trecută România a trecut de Islanda 66-59, apoi duminică a pierdut categoric cu Spania, 52-107, ambele meciuri în preliminariile CE 2023.
Celelalte partide ale României în grupă se vor juca după programul: cu Ungaria (24 noiembrie 2022, acasă), cu Islanda (27 noiembrie, deplasare), cu Spania (9 februarie 2023, acasă) şi cu Ungaria (12 februarie, deplasare).
Din cele 10 grupe preliminare se vor califica la turneul final al Campionatului European din 2023 prima clasată în fiecare grupă, plus alte patru echipe de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament.
Dan Calancea, selecționerul naționalei de baschet feminin: „Dacă nu vom pregăti bine antrenorii la nivel juvenil ne vom prăbuși”| SPECIAL
ProSport a stat de vorbă cu selecționerul „acvilelor”, așa cum sunt denumite fetele, incercând să afle mai multe dincolo de cele două rezultate. A rezultat un dialog din care am aflat multe detalii din culisele primeri reprezentative.
ProSport: Cum ați caracteriza cele două partide?
Dan Calancea: Cele două meciuri consider că sunt o radiografie exactă a baschetului feminin românesc. Aș sublinia și lucrurile pozitive, dar și cele negative. Aș insista totuși pe plusuri. Suntem într-o reconstrucție, o reconstrucție forțată, multe jucătoare nu au experiența necesară pentru un asemenea nivel.
Cu Islanda a fost un meci disputat, putea câștiga orice echipă, deși nordicele sunt mai omogene. Au 7-8 jucătoare care sunt de trei ani împreună, au fost și în precedenta campanie. Noi nu ne puteam lăuda cu asta, dar totuși e important că am reușit victoria.
Foarte importantă a fost atitudinea noastră, m-a mulțumit… Poate o să vă surprind dar și cu Spania, în ciuda eșecului clar, am avut atitudine.
O schimbare de atitudine e foarte bună pentru un antrenor.
Una dintre jucătoarele noastre, Cristina, sublinia că n-a mai văzut așa ceva de multă vreme la naționala României și asta mă bucură. Cu Spania n-am dat o replică bună, iar dacă am făcut-o a durat doar 12 minute, conform analizei pe care am realizat-o imediat după meciul de la Almeria.
De la cele 12 minute trebuie să construim și eu cred că putem forma, cu mult muncă, o echipă competitivă. Este clar că diferența a fost netă în favoarea Spaniei.
Spania, indiscutabil, e formație de calibru, crede Dan Calancea
Câte fete au debutat acum?
Sunt multe jucătoare noi, unele acum au debutat, iar jucătoare cu mare experiență sunt doar câteva în frunte cu Flori Stănici, care să transmită un mesaj de încredere. Nu vreau să fiu malițios, dar fără ea nu știu dacă am fi câștigat cu Islanda… A contat foarte mult prezența ei!
Cine e mai puternică: Spania sau Ungaria?
Grupa noastră e una dintre cele mai dificile din cele 10. Spania, indiscutabil, e formație de calibru, dar pentru mine surpriza e Ungaria, care cu puțină atenție putea învinge chiar Spania… Maghiarii se pare că au la nivel de societate, de guvern, o strategie vizavi de sport.
Au în plus două jucătoare naturalizate, o jucătoare de 2.08 metri, în momentul de fașă e cea mai bună jucătoare de interior din Europa, în fine, o țară de la care nu putem inspira. Șansa noastră ar fi ca în următoarea „fereastră” să batem Ungaria acasă și Islanda în deplasare. Locul 1 se califică direct, cele mai bune 4 echipe de pe locul merge și ele alături de Israel și Slovenia.
Ce ne trebuie pentru două victorii la rând?
Pentru ca să obținem toate punctele ar trebui să facem unele mutări, unele jucătoare care nu au mai venit la lot să revină… Poate își reconsideră poziția și vor reveni! Pot fi 5-6 jucătoare, în campania precedentă ne-a învins Danemarca, echipă care nu a învins pe nimeni în ultimii 30 de ani, mai bine cotată ca Islanda, având în componență aceste jucătoare la care fac eu referire.
Am putea să abordăm astfel cele două meciuri cu aceste juătoare în echipă. Am încercat să vorbesc cu ele, nu au dorit să se întoarcă, le respect decizi, trebuie să le mulțumim pentru ce au făcut, dar mai am speranțe că unele dintre ele poate se răzgândesc…
De altfel, Flori Stănici m-a întrebat de ce ar mai juca, ce aș putea obține de la ea la vârsta ei… Carmen Tocală a convins-o și îi mulțumesc, are un merit major!
Dan Calancea: „Sunt prea puțini antrenori de copii”
Dacă ați avea o baghetă magică ați fi bucuros? Ce ați face cu ea în baschetul românesc?
Dacă aș avea bagheta asta magică aș schimba tot ce înseamnă la nivel de copii și juniori, ar trebui ca antrenorii să progreseze, să studieze zi de zi… Aș miza pe studiu zilnic, pentru că noi dacă nu vom avea antrenori pregătiți la nivel juvenil ne vom prăbuși!
Simt că acum sunt prea puțini antrenori de copii, unii clar preocupați în sens pozitiv, dar trebuie lucrat foarte mult și bine! Dacă la baza piramidei nu avem antrenori valoroși, nu avem nicio șansă!
Credit foto: Facebook / FR de Baschet