Daniela Dodean s-a calificat în 16-imi la Campionatul European de tenis de masă

Sportiva Daniela Dodean s-a calificat, joi, în 16-imile probei de simplu feminin din cadrul Campionatului European de la Gdansk (Polonia), trecând în turul doi de Sarah de Nutte (Luxemburg), scor 4-0 (5, 5, 9, 8). Dodean, care a învins-o în primul tur pe Alice Loveridge (Marea Britanie), scor 4-0 (8, 7, 4, 4), va juca în 16-imi, vineri, cu ucraineanca Ganna Gaponova.

Sportiva Daniela Dodean s-a calificat, joi, în 16-imile probei de simplu feminin din cadrul Campionatului European de la Gdansk (Polonia), trecând în turul doi de Sarah de Nutte (Luxemburg), scor 4-0 (5, 5, 9, 8).

Dodean, care a învins-o în primul tur pe Alice Loveridge (Marea Britanie), scor 4-0 (8, 7, 4, 4), va juca în 16-imi, vineri, cu ucraineanca Ganna Gaponova.

O altă sportivă română, Iulia Necula, a trecut, joi, în primul tur, de Amare Janjeva, scor 4-0 (9, 5, 5, 7), dar în faza următoare a fost învinsă de Georgina Pota din Ungaria, cu scorul de (9, 3, 10, 3).

Bernadette Szocs s-a calificat în turul doi, după ce a învins-o în prima rundă pe sportiva elenă Filareti Exarchou, scor 4-0 (7, 6, 7, 8). Szocs o întâlnește în runda secundă pe germanca Irene Ivancan.

Elizabeta Samara a acces, de asemenea, în turul doi, trecând de sportiva din Turcia Gokcenur Gungor, scor 4-0 (4, 3, 6, 7), și joacă în runda secundă cu Yuan Tian (Croația).

Camelia Postoacă a ratat calificarea în turul doi, fiind învinsă de sportiva bielorusă Veronika Pavlovici, scor 4- 3 (-8, -10, 12, 9, 9, -8, 9).

La masculin, Constantin Cioti l-a învins în prima rundă, cu scorul de 4-0 (5, 11, 6, 5), pe norvegianul Eric Berner și va juca în turul doi cu cehul Jiri Vrablik.

Andrei Filimon și Ovidiu Ionescu au ratat accederea în turul doi, fiind învinși de Oleksandr Diduh (Ucraina), scor 4-2 (7, 9, -2, -7, 7, 6), respectiv de suedezul Jorgen Persson, scor 4-3 (8, 11, 2, -9, -1, -10, 11).

În proba feminină de dublu, Daniela Dodean și Elizabeta Samara s-au calificat în optimi, după ce au trecut în 16-imi de Egle Sadikovici și Vinita Schlink (Luxemburg), scor 3-0 (3, 4, 4), iar perechea Iulia Necula/Dora Csilla Madarasz (România/Ungaria) a ratat accederea în optimi, fiind învinsă de jucătoarele cehe Iveta Vacenovska și Renata Stribikova, scor 3-1 (-8, 7, 3, 4).

De asemenea, Bernadette Szocs și Camelia Postoacă au ratat calificarea în 16-imi, după ce pierdut în primul tur, scor 1-3 (8, -9, -3, -10), în fața sportivelor ungare Petra Lovas și Szandra Pergel.

La dublu masculin, Ovidiu Ionescu și Hunor Szocs au fost învinși în 16-imi, cu scorul de 3-0 (9, 9, 7), de cuplul Bojan Tokici/Aleksandar Karakasevici (Slovenia/Serbia).

Mediafax

Publicat: 13 10. 2011, 22:44
Actualizat: 13 10. 2011, 22:45