„Daniele, te dezbraci și intri în mulțime”. Momentul în care Ghiță n-a mai putut să eschiveze
Daniel Ghiță (38 de ani) a povestit la GSP Live un moment stânjenitor în care s-a aflat pe vremea în care era ofițier SPP. Cu un capital imens de popularitate atras din circuitul Local Kombat, luptătorul român de K1 cel mai galonat la nivel mondial a mers mult timp pe două fronturi: și în ringul sporturilor de contact, dar și cu cartea de muncă la Serviciul Român de Protecție și Pază. Cum la vremea respectivă fenomenul LK luase amploare, iar actorii din ring deveniseră cunoscuți în orice colț al țării, Ghiță făcea adevărate băi de mulțime oriunde.
„S-a întâmplat la Focșani, era Hora Unirii. Eram în timpul serviciului. Unui dintre șefii mei mi-a spus: „Daniele, te dezbraci și intri în mulțime!” Adică, să mă îmbrac în civil. Eram la intervenție atunci. Am zis: „Domnule, nu pot să intru în mulțime pentru că mă recunoaște toată lumea. Atrag atenția”. El a zis: „Nu e adevărat, nu respecți ordinele! Îți fac raport”.
M-am schimbat, m-am îmbrăcat în civil și am ieșit de după un colț, de după o clădire. Era foarte multă lume, pentru că era președintele Băsescu, toată lumea era prinsă în horă și deodată s-a oprit toată lumea: „Ghiță, Ghiță!”. Lumea prinsă în Hora Unirii. M-am uitat la șeful meu și am întrebat: „Și acum ce facem?”. El: „Vino înapoi! Vino înapoi!”. Până la urmă m-am dus în horă și am stat între ei, eram deja deconspirat”, a povestit Daniel Ghiță, la GSP Live.
Daniel Ghiță, multiplu campion K1, a lucrat și la SPP în perioada 2001 – 2008, Serviciul de Protecție și Pază fiind cel care are atribuții privind siguranța națională, dar asigură și protecția deminitarilor. I s-a propus să continue în structură și ar fi avut o carieră strălucită, dar trebuia să facă un compromis: să renunțe la sport! Atunci a renunțat și a ales să-și urmeze cariera sportivă. La ProSport LIVE, „Samuraiul Sălbatic” a dezvăluit:
„La un moment dat a fost o chestie interesantă. Am fost chemat de conducere și mi s-a spus: ‘Daniel nu mai poți să faci sport, rămâi în SPP și o să ajungi mare. Ai talent, ești inteligent și poți să faci lucruri importante pentru ‘Serviciu’ și pentru cariera ta. Aduceam și un capital de imagine, dar eu trebuia să mă pregătesc, să plec afară la pregătire, la competiții, aveam o lună – două de antrenamente în străinătate, aveam meciuri foarte puternice, foarte grele. Era dificil”, a anunțat Daniel Ghiță la ProSport LIVE.
Campionul „greilor” din k1 a continuat: „A fost acest moment în care s-a spus: ‘Ori aia, ori ailaltă! Și am zis aia, adică sportul, e cel care m-a educat, care m-a făcut ceea ce sunt în viață. Am riscat pentru că nu știam ce se întâmplă. Acolo aveam un salariu sigur, un viitor, puteam să fac o carieră…urma pensia. Aveam viitorul asigurat, dar am zis nu: ‘Vreau sportul. Îl iubesc. El m-a creat. Mi-am dat seama că am făcut alegerea cea bună”.
Daniel Ghiță a început să practice artele marțiale încă din copilărie. Debutul la profesioniști a fost în 1999, luptând în World Muay Thai Championships, turneu desfășurat în Bangkok, el oprindu-se în semifinale. În scurt timp însă a devenit campion european, în 2000, iar în 2001 a luat bronzul la Campionatul Mondial. Din 2004 a intrat în circuitul K1 unde și-a câștigat porecla de „Samuraiul Sălbatic” datorită loviturilor devastatoare și a strategiei adoptate în ring.