La trei zile după ce a ajutat echipa să câștige titlul mondial la sabie, Rareș Dumitrescu țintește câteva zile libere în decorul familiar de acasă. Relaxat, cu zâmbetul omului care știe că și-a făcut datoria, Dumi rememorează actele eroice de pe planșă, când pur și simplu l-a reinventat pe D’Artagnan.
Scenariul unei reveniri de la 34-40 la 45-44 este dificil de montat în scrimă, mai ales la sabie. Când drept recompensă ai și medalie de aur, iar decor îți servește planșa Mondialelor, ar fi cazul să te numești Tarantino, Scorsese sau Coppola ca povestea să fie de succes. De fapt, e bun și Rareș Dumitrescu, mai ales când rezultatul e rodul muncii, nu al imaginației.
De ce, vă explică el. „Mă lupt cu sabia de la 10 ani și tot timpul am fost mai agitat, lipsit de răbdare. În ultimii ani m-am mai calmat și probabil de aceea am avut asemenea rezultate”, spune sincer Rareș. Derulăm pe repede înainte și ajungem și la finala pe echipe: „Când am intrat pe planșă, la 34-40, mă gândeam că e aproape imposibil să revin. Covaliu mi-a spus să am încredere, să gândesc doar punct cu punct. Când am câștigat ultima tușă, am realizat că, dacă vrei, obții orice”.
Cu două zile înainte înțepase și argint la individual. „Nu știu ce medalie dintre cele două e mai importantă. Chiar râdeam după ce am pierdut în prima, pentru că mă bătuse singurul neamț din zona planșei”, spune campionul, care a și explicat: „Antrenorii lui sunt tot brașoveni de-ai noștri, ca și mine, ca și Cove, ca și secundul lotului, Dan Găureanu”. E explicația la seceta din sportul românesc. „Nu mai puteau sta pe 10 milioane de lei pe lună la Brașov”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER