D”Artagnan

La trei zile după ce a ajutat echipa să câștige titlul mondial
la sabie, Rareș Dumitrescu țintește câteva zile libere în decorul
familiar de acasă. Relaxat, cu zâmbetul omului care știe că și-a
făcut datoria, Dumi rememorează actele eroice de pe planșă, când
pur și simplu l-a reinventat pe D’Artagnan.

Scenariul unei reveniri de la 34-40 la 45-44 este dificil de montat
în scrimă, mai ales la sabie. Când drept recompensă ai și medalie
de aur, iar decor îți servește planșa Mondialelor, ar fi cazul să
te numești Tarantino, Scorsese sau Coppola ca povestea să fie de
succes. De fapt, e bun și Rareș Dumitrescu, mai ales când
rezultatul e rodul muncii, nu al imaginației.

De ce, vă explică el. „Mă lupt cu sabia de la 10 ani și tot timpul
am fost mai agitat, lipsit de răbdare. În ultimii ani m-am mai
calmat și probabil de aceea am avut asemenea rezultate”, spune
sincer Rareș. Derulăm pe repede înainte și ajungem și la finala pe
echipe: „Când am intrat pe planșă, la 34-40, mă gândeam că e
aproape imposibil să revin. Covaliu mi-a spus să am încredere, să
gândesc doar punct cu punct. Când am câștigat ultima tușă, am
realizat că, dacă vrei, obții orice”.

Cu două zile înainte înțepase și argint la individual. „Nu știu ce
medalie dintre cele două e mai importantă. Chiar râdeam după ce am
pierdut în prima, pentru că mă bătuse singurul neamț din zona
planșei”, spune campionul, care a și explicat: „Antrenorii lui sunt
tot brașoveni de-ai noștri, ca și mine, ca și Cove, ca și secundul
lotului, Dan Găureanu”. E explicația la seceta din sportul
românesc. „Nu mai puteau sta pe 10 milioane de lei pe lună la
Brașov”.