David Popovici a pus ochii pe ele la evenimentul lui Ion Țiriac. Campionul olimpic a demonstrat că are aceeași pasiune ca orice bărbat de vârsta lui
Lui David Popovici i-au atras atenția două „bijuterii” la evenimentul organizat de Ion Țiriac. Înotătorul este pasionat de mașinile cu mulți cai putere.
În cursul zilei de vineri, 16 august, Ion Țiriac i-a premiat pe medaliații români de la Jocurile Olimpice cu mașini din parcul său auto.
David Popovici a pus ochii pe două mașini de lux din parcul auto deținut de Ion Țiriac. Sportivul nu s-a putut abține și a fotografiat cele două modele
Printre aceștia s-a regăsit și David Popovici (19 ani), cel care a cucerit două medalii la Paris, una de aur în proba de 200 de metri liber și una de bronz în proba de 100 de metri liber.
Pentru fiecare medalie obținută de sportivii români, Fundația Țiriac a acordat câte un autoturism în valoare de 50.000 de euro, fiind vorba despre o mașină electrică marca Hyundai Ioniq 5, dar și câte o medalie de aur.
Totuși, lui David Popovici i-au atras atenția două mașini de lux din parcul auto al magnatului român. De altfel, sportivul a și postat pe contul său de Instagram două fotografii cu autoturismele respective.
David Popovici a plecat de la eveniment cu două mașini Hyundai Ioniq 5: „Va fi o provocare să le ducem acasă”
La finalul evenimentului, campionul olimpic a plecat acasă cu cele două mașini electrice, el recunoscând faptul că a fost o reală provocare să-și ducă premiile acasă.
„Am venit doi oameni cu o singură mașină, plecăm cu trei mașini. Va fi o provocare să le ducem acasă. E bine, nu mă vait. Mi-aș dori ca guvernanții să se țină de cuvânt, nu doar asta, ci să vină cu cât mai multe inițiative, să existe o strategie națională concretă, îndreptată către sport.
Repet, mesajul pe care l-am transmis este important. Apreciez foarte mult inițiativa domnului Țiriac, mi-aș dori să văd cât mai mulți oameni de afaceri români susținând sportul românesc, fiecare cum poate și cum dorește. Vreau să mă bucur de mașină”, a spus David Popovici.
David Popovici a ținut să-i mulțumească lui Ion Țiriac pentru gestul său de a sprijini în acest mod campionii României care au adus medalii de la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Greutatea este simbolică. Reprezintă toți anii prin care am trecut, toate sutimile pe care le-ar doborât, toate kilogramele pe care am reușit să le ridicăm sunt simbolice și astea înseamnă greutatea lor.
Vreau să felicit Fundația Țiriac și mi se poare o idee foarte bună pentru susținerea sportului românesc. Avem nevoie și de asta”, a mai spus David Popovici.