Răzvan Florea abia așteaptă Jocurile Olimpice și pariază la Paris pe David Popovici, mizând pe experiența deja dobândită de sportivul legitimat la Dinamo.
Fostul mare sportiv, care a mers în carieră la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, crede că David Popovici are în mod clar prima șansă la 200 de metri liber.
Campion național la ultima cursă din carieră, în 2010, Răzvan Florea este convins că David Popovici poate să obțină chiar și două medalii de aur la Jocurile Olimpice din această vară.
„David Popovici a arătat foarte bine la Europenele de la Belgrad, el are acum experiența unei Olimpiade și cred că a ajuns la maturitate. În cel mai negru scenariu, Popovici va lua două medalii la Paris, dar cred că pot să fie ambele de aur”, a spus Răzvan Florea, pentru ProSport.
Unicul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc știe unde va întâmpina dificultăți David Popovici, unul dintre cei mai valoroși înotători din Europa.
„Concurența pentru Popovici va fi mult mai acerbă la 100 de metri liber. Trebuie să nu greșească nimic! La 200 de metri liber, el este însă cu o clasă peste ceilalți. Olimpiada este o dată la patru ani, așa că trebuie să rezolve cazul (n.n. râde). Vreau să-l vedem cu toții cu zâmbetul pe buze la Paris”, a completat fostul mare sportiv, care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004.
„A, te trezești că ai un campion olimpic? E o ecuație pe care nu o iei în considerare, pentru că sunt numai cazuri speciale. Că la canotaj avem ceva șanse, sigur, întotdeauna le-am avut. Canotajul cred că e federația cea mai bine făcută. La natație, Popovici… Le avem, întotdeauna. Suntem o națiune cu o genă sportivă bună”, a declarat Ion Țiriac, despre șansele sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris.
Spre deosebire de David Popovici, Vlad Stancu și Rebecca Diaconescu se află în fața debutului la Jocurile Olimpice.
Vlad Stancu va lua startul în probele de la 800 de metri liber și 1.500 de metri liber, în timp ce Rebecca Diaconescu va concura la 200 de metri liber.
Duminică, 28 iulie ora 11:00 – 200 m liber masculin (serii) ora 11:00 – 200 m liber feminin (serii) ora 20:51 – 200 m liber masculin (semifinale) ora 22:00 – 200 m liber feminin (semifinale) Luni, 29 iulie ora 11:00 – 800 m liber masculin (serii) ora 20:43 – 200 m liber masculin (FINALA) ora 21:48 – 200 m liber feminin (FINALA) Marți, 30 iulie ora 11:00 – 100 m liber masculin (serii) ora 20:30 – 100 m liber masculin (semifinale) ora 21:03 – 800 m liber masculin (FINALA) Miercuri, 31 iulie ora 22:15 – 100 m liber masculin (FINALA) Sâmbătă, 3 august ora 11:00 – 1.500 m liber masculin (serii) ora 18:36 – 1.500 m liber masculin (FINALA)
Vlad Stancu nu a arătat foarte bine în ultima perioadă. Să vedem cu ce va veni în plus noul său antrenor. Pentru Stancu, dacă ar prinde finala la Jocurile Olimpice de la Paris, ar fi ceva extraordinar – Răzvan Florea, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER