David Popovici e campion național și la 400 de metri liber!
David Popovici a câștigat și finala la 400 de metri liber din cadrul Campionatului Național de înot în bazin scurt, 25 de metri, ce se desfășoară la Otopeni.
Sportivul legitimat la CS Dinamo a câștigat titlul într-o cursă în care l-a avut ca rival pe colegul său de lot, Vlad Stancu, legitimat la Steaua.
David a parcurs cele 16 bazine în 3:43,00, pe locul secund clasându-se Vlad Stancu (3:43,76) anunță cei de la CS Dinamo.
David Popovici e campion național și la 400 de metri liber
Antrenorul lui David Popovici, Adrian Rădulescu, a explicat de ce înotătorul a refuzat să părăsească România, deși a avut oferte avantajoase din SUA. „Odată cu sprijinul pe care îl are de la Federaţie, Comitet (Comitetul Olimpic și Sportiv Român), club (Dinamo). După care, prin sprijinul şi înţelegerea pe care o are la şcoală. Şi, în general, oamenii pe care îi avem în jurul nostru, inconştient sau conştient, cred în visul lui. Şi încearcă să îl ajute.
Când eşti într-un astfel de mediu, este bine să rămâi. Creşte riscul exponenţial la o astfel de schimbare. Există viaţa socială, care este foarte importantă. Acolo trebuie să fii disponibil, într-o oarecare măsură. Şi scolastic, trebuie să fii disponibil. Poţi să fii tu campion olimpic, tot trebuie să îţi dai examenele. Şi trebuie să fii disponibil pentru competiţiile universităţii. Şi s-ar putea să nu fie programul care să te avantajeze pe tine, ca sportiv. Sunt multe aspecte ascunse în spatele acestor oferte pe care David a fost foarte înţelept şi a căutat să se sfătuiască”.
- Cum evită David Popovici situația în care a ajuns Simona Halep din cauza testării anti-doping
- De la CS Dinamo a triumfat și Dragoș Ghile, care a cucerit titlul național la 200 de metri fluture.
Este un fenomen! Diabolic, fenomen, este starul înotului mondial. Trebuie să fim mândri de faptul că suntem contemporani cu un copil care a surprins pe toată lumea. Ceea ce a făcut… este un caz special. El nu plutește, este o rachetă în apă. Este senzațional acest copil – Ilie Dumitrescu, despre David Popovici