David Popovici, mesaj emoționant pentru românii care i-au fost alături la Campionatul Mondial de juniori de la Lima. „Sunt fericit că parcurg acest drum cu voi!”
David Popovici a transmis un mesaj emoționant pentru românii care i-au fost alături pe parcursul Campionatului Mondial de juniori de la Lima.
David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 de metri liber la Campionatul Mondial de natație pentru juniori de la Lima, Peru, după ce a luat aurul și la proba de 200 de metri liber, dar și la proba de ștafetă 4×100 metri liber. Mai mult, sportivul în vârstă de 17 ani a luat medalia de argint la ștafeta mixtă de 4×100 m liber.
După ce și-a încheiat aventura la ultimul său Campionat Mondial de juniori cu trei medalii de aur și una de argint, David Popovici le-a transmis un mesaj românilor.
David Popovici, mesaj emoționant pentru românii care i-au fost alături la Campionatul Mondial de juniori de la Lima
David Popovici a postat pe contul său de Facebook un mesaj emoționant pentru toți susținătorii săi și le-a cerut acestora să îi fie alături și pe viitor.
„Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune și susținerea pe care ne-ați arătat-o de fiecare dată! Sunt fericit pentru că parcurg acest drum alături de voi și mândru că pot reprezenta România. Să ne bucurăm împreună de călătorie”, a scris David Popovici pe contul său de Facebook.
România a încheiat Campionatul Mondial de juniori de la Lima cu opt medalii, dintre care patru de aur, două de argint și două de bronz și a terminat pe locul patru, după Japonia, Ungaria și Polonia.
David Popovici a reușit să câștige patru medalii, două la simplu și două în probele de ștafetă.