David Popovici s-a calificat în finala la 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale din Peru
David Popovici, înotătorul român în vârstă de 17 ani, s-a calificat în finala la 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de juniori din Lima, Peru.
După ce a cucerit medalia de aur în proba de 4×100 de metri liber, David Popovici se pregătește să urce din nou pe podium.
Sportivul nostru a ieșit pe primul loc în ultima serie a calificărilor probei de 200 de metri liber, înregistrând un timp de 1:49,40.
David Popovici s-a calificat în finala la 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale din Peru
David Popovici se pregătește acum pentru finala probei de 200 de metri liber, care va avea loc în noaptea de miercuri spre joi, la ora 02:17.
David Popovici nu e singurul român calificat într-o finală la Lima
Andra Denisa Gorecki, înotătoarea în vârstă de 17 ani, s-a calificat în finala probei de 200 de metri fluture, după ce a ieșit pe locul 5 în calificări, cu un timp de 2:16,06.
Și fetele Aissia Prisecariu și Rebecca Diaconescu s-au calificat în finala probei de 100 de metri spate, după ce au înregistrat în semifinale al patrulea, respectiv al cincilea cel mai bun timp.
Totodată, Bianca-Andreea Costea (17 ani) s-a calificat în semifinalele probei de 100 de metri liber, înregistrând al patrulea cel mai bun timp.
România a obținut medalia de aur și în proba de ștafetă 4×100 de metri liber masculin prin David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu.
Lotul deplasat de către România la Lima: David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber,), Bianca Costea (50 m liber, 100 m liber), Patrick-Sebastian Dinu (50 m liber, 100 m liber), Rebecca-Aimeee Diaconescu (50 m spate, 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber), Aissia-Claudia Prisecariu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate), Ștefan Cozma (200 m liber, 200 m fluture), Alexandru Constantinescu (50 m spate, 200 m spate), Andra Denisa Gorecki (100 m fluture, 200 m fluture).