Înotătorul David Popovici (17 ani) s-a calificat în finala probei de 50 de metri liber de la Campionatele Europene de juniori de la Otopeni.
Cu aproape o jumătate de secundă înaintea celui de-al doilea clasat a încheiat David Popovici semifinalele probei de 50 de metri liber din cadrul Campionatelor Europene de juniori. În bazinul de la Otopeni, sportivul nostru nu a avut probleme și a terminat cursa cu timpul de 22.17.
Astfel, el s-a calificat în finala probei de 50 de metri liber și are șanse mari să câștige o nouă medalie de aur, după ce a mai urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podumului în cadrul acestei ediții a Campionatelor Europene de juniori.
Înotătorul David Popovici a reușit o nouă cursă care i-a ridicat în picioare pe spectatorii prezenți în tribunele bazinului din Otopeni. Românul a obținut calificarea în finala probei de 50 de metri liber, în cadrul Campionatelor Europene de juniori.
Sportivul legitimat la CS Dinamo nu a avut emoții în semifinale, unde a fost cronometrat cu timpul de 22.17. Al doilea înotător a fost francezul Nanz Mazellier (22.66), iar al treilea a terminat polonezul Szymon Misiak (22.84).
Anterior, David Popovici a obținut două medalii de aur în cadrul Campionatelor Europene de juniori de la Otopeni, la 200 de metri liber și în cadrul probei de ștafetă 4×100 de metri. El a mai urcat pe podium, pe a doua treaptă, alături de echipa de 4×100 de metri liber la ștafetă mixtă.
David Popovici a uimit recent lumea sportului, după ce a reușit, la numai 17 ani, să devină dublu campion mondial la seniori, în probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER