David Popovici, star la Roma! I-a cucerit definitiv pe fani după ce a scris istorie la Campionatele Europene: „Toți italienii țineau cu el!” Ce a aflat românul chiar înainte de cursă | EXCLUSIV
David Popovici este un veritabil star la Roma, acolo unde românul a fost tratat ca o vedetă de italienii prezenți la Campionatele Europene de natație.
Dinamovistul a avut o galerie formată din mai mult de 30 de persoane, iar o parte dintre fani au venit special din România în Italia, după cum a aflat ProSport. De asemenea, mulți suporteri s-au strâns pe rețelele de socializare și au ajuns la Roma din diferite orașe ale Italiei.
„Sunt foarte satisfăcut. Nu sunt în niciun caz dezamăgit că nu am bătut timpul lui Phelps. Am un sentiment, nu prea știu cum să-l descriu… «Ahh, încă o sutime». Ăsta a fost primul gând. Dar nu are nimic. Am tot timpul din lume”, a spus David Popovici.
David Popovici, star la Roma: „Toți italienii țineau cu el!”
David Popovici a impresionat deja toată Europa, iar la Roma a fost tratat precum un star, după performanțele fabuloase din ultima perioadă.
Românul a avut parte de o susținere impresionată în competiția din capitala Italiei, acolo unde a fost încurajat de un nume imens din sportul românesc: de patru ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, Viorica Susanu a trăit la intensitate maximă cursa câștigată de Popovici la 200 de metri liber.
„Deși aveau reprezentanți în finală, toți italienii țineau cu el! Au fost și foarte mulți români veniți din țară. Nu am mai văzut așa ceva, dar David Popovici este deja un nume foarte mare”, a mărturisit marea campioană Viorica Susanu, pentru ProSport.
În finala de la 200 de metri liber, Italia a fost reprezentată de Marco de Tullio și de Stefano Di Cola, însă aceștia au încheiat pe locul 4, respectiv 6.
Clasamentul în finala probei de 200 de metri liber, de la Campionatele Europene
- 1. David Popovici (România) – 1:42.97
- 2. Antonio Djakovic (Elveția) – 1:45.60
- 3. Felix Auboeck (Austria) – 1:45.89
- 4. Marco De Tullio (Italia) – 1:46.37
- 5. Danas Rapsys (Lituania) – 1:46.48
- 6. Stefano Di Cola (Italia) – 1:46.74
- 7. Lukas Maertens (Germania) – 1:46.80
- 8. Dimitrios Markos (Grecia) – 1:48.05