De ce investește o firmă de renume la Dinamo, Petrolul, CS U Craiova și Iași, dar și la două echipe de handbal
Directorul de marketing sportiv al Alexandrion Grup, Valentin Popescu, vorbește despre implicarea companiei pe care o reprezintă în sportul românesc. Astfel, firma pe care o reprezintă a reușit să facă în doar câteva luni, printre altele, prima Gală a Trofeelor Alexandrion, dezbateri publice, să sprijine grupările sportive, dar și să aibă o foarte bună interacțiune cu suporterii, cu îndemn către mișcare. „Alexandrion Grup face acest lucru în mod constant de aproape 20 de ani. Secretul acestor reușite într-un timp atât de scurt, este că facem toate lucrurile cu suflet, cu pasiune, cu dedicație pentru oameni și pentru sport. Ne dorim să aducem oamenii mai aproape de sport, de un stil de viață sănătos și echilibrat și primul contact cu suporterii și iubitorii sportului se face prin intermediul echipelor pe care le susținem. Așa cum știți, în acest moment, sprijinim două echipe de handbal – CSA Steaua Alexandrion București și U Alexandrion Cluj – și patru echipe de fotbal – Petrolul Ploiești, CS Universitatea Craiova, CSMS Iași și Dinamo București”.
El spune că Alexandrion Grup pregătește câteva proiecte surpriză pentru presa și vorbește despre excelenta interacțiune a companiei cu fanii. „Oamenii se uită la sport pentru spectacol, pentru andrenalină. Cu cât se obține un interes mai mare din partea fanilor, a presei, cu atât e mai eficientă asocierea companiei. Am derulat și vom lansa o serie de acțiuni dedicate suporterilor. O astfel de acțiune, care deja a început să fie implementată, constă în oferirea de mingi de fotbal Alexandrion suporterilor prezenți la cele mai importante meciuri din Liga I dar si mingi de handbal oferite la meciurile din ligile naționale de handbal masculin si feminin. Totodată, compania oferă, lunar, peste 4.000 de bilete gratuite pentru suporterii echipelor sponsorizate. Aceste mingi au fost create după un concept personalizat, care transmite angajamentul și implicarea companiei în încurajarea unui stil de viață din care sportul să nu lipsească. Atunci când primesc aceste mingi, suporterii primesc și un mesaj foarte important, anume că sportul nu trebuie să lipsească din viața noastră, indiferent de forma în care alegem să-l practicăm. Prin astfel de inițiative dorim să aducem românii din nou aproape de sport”. Directorul de marketing sportiv al Alexandrion Grup, Valentin Popescu, spune că pe viitor compania care o reprezintă intenționează să extindă parteneriatele și cu alte sporturi din România.
„Cum spuneam, compania promovează de aproape 20 ani un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare și pe o abordare activă a fenomenului sportiv. De anul acesta însă, avem în plan să extindem parteneriatele și în direcția altor sporturi cu traditie din Romania, dar veti afla toate detaliile la timpul lor. Prin toate acțiunile Alexandrion Grup care urmează ne propunem să descoperim esența de campion atât în sportivi, cât și în fani. Ba chiar și la presă. Alexandrion Grup va extinde parteneriatele și cu alte sporturi de tradiție din România”.