Anii 2000 au obișnuit spectatorii români cu super-demonstrații de lupte cu eroi locali. Zmărăndescu – Sora rămâne producția reper marca Local Kombat, iar marele regret – faptul că în ring nu s-a turnat niciodată blockbuster-ul Ionuț Iftimoaie versus Daniel Ghiță, în esență duelul direct dintre cel mai iubit luptător tricolor și românul cel mai înzestrat, care a ajuns în Olanda pentru a-și desăvârși cariera.
Promotorul Eduard Irimia a explicat, în cadrul unei ediții speciale de ProSport LIVE, de ce lupta cerută cu insistență de fani, sponsori și media nu a avut loc niciodată. Totul are legătură cu începutul proiectului său de suflet, Local Kombat. „Au apărut cei mai tari sportivi din sporturile de contact. Zmărăndescu, Sora, Ghiță – care erau SPP-iști. Au apărut niște orgolii – eu sunt cel mai tare, eu le arăt cum stă treaba. A zis și Iftimoaie – stai, că vin și eu din Italia. Așa su apărut pe bandă niște eroi, deja existau niște povești.
Iftimoaie părea că vine dintr-o lume underground, ca sport de contact. ‘Băi, cine e ăsta? Că nu a făcut nici kick boxing, nici box?‘ Cei care veneau din artele marțiale clasice – cum era Ghiță – îl vedeau ca pe un intrus. Că e haotic, că e altceva – tot comentau.
Eu, ca promotor, vedeam partea bună – că umple săli, că este un personaj popular. Până la finalul carierei, el și-a demonstrat influența în Local Kombat și în Superkombat. Pentru mine, era interesul de a crește niște eroi, dar nu să îi compromit în momentul respectiv. Încercam să facem un meci cum a fost Mayweather – McGregor în momentul respectiv”, afirmă la aproape zece ani distanță Eduard Irimia.
Omul care a construit un format viabil nu doar pentru România, ci și peste graniță și peste ocean, deschizând ușa multor tineri spre o carieră frumoasă, a explicat mai departe raționamentul.
„Ok, îl creștem până când merită financiar chestia asta. A existat la un moment o provocare în direct, la emisiune, la Florin Călinescu, în care Ghiță a zis – eu îți dau 100.000 de dolari să te bați cu mine. Iftimoaie mi-a zis – să văd banii într-o săptămână, că mă bat. Nu au venit niciodată banii ăia, de la nimeni. Dar, el atunci a fost dispus”, a punctat Irimia. Apoi, lucrurile s-au complicat.„Au apărut niște comparații de-astea: eu îl bat pe ăsta, ăsta te bate pe tine… Au apărut tot felul de comparații, ca și carieră, iar cea mai mare realizare la momentul respectiv la Local Kombat a fost meciul Zmărăndescu – Sora”, a concluzionat Eduard Irimia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER