DE NECREZUT!** Elisabeta Polihroniade a lovit două persoane la Adunarea Generală a FR Șah
Marea Maestră Internațională Elisabeta Polihroniade a lovit două
persoane, pe președintele CS Siciliana, Dan Păsărelu, și pe
jurnalistul Viorel Sima, la Adunarea Generală ordinară a Federației
Române de Șah, în cadrul căreia se alege noul președinte.
Polihroniade l-a lovit peste față cu palma pe Dan Păsărelu, iar
apoi l-a bruscat și l-a lovit cu un telefon pe jurnalistul Viorel
Sima.
„Doamna Polihroniade m-a abordat spunând că vrea să
discute ceva cu mine, iar în loc să vorbească m-a lovit peste față
cu palma. Viorel Sima a înregistrat incidentul și a dorit să îi
arate înregistrarea de pe telefon, apoi ea i-a luat mobilul din
mână, l-a zgâriat și i l-a aruncat în față. Dânsa a negat
evenimentul și s-a dus în sală și a spus că eu am lovit-o.
Incidentul cu telefonul a fost filmat și de către o
televiziune„, a declarat conducătorul CS Siciliana.
Jurnalistul Viorel Sima a comentat și el incidentul petrecut
sâmbătă, spunând că se gândește să o dea în judecată pe
Polihroniade. „Mi-a băgat unghia în mână. Mi-a luat
telefonul și nu a vrut să mi-l mai dea. M-am rugat de dumneaei timp
de două-trei minute să mi-l înapoieze. Eu am întins mâna, iar
dumneaei mi l-a aruncat în față și m-a lovit în buza superioară.
Sunt de 17 ani în presă. Am scris despre box și de alte sporturi
periculoase, dar nu credeam că mi se poate întâmpla așa ceva la
șah. Mă gândesc să o dau în judecată. Pentru că nu mi se pare
normal ca un Mare Maestru să se comporte așa în public. Îmi era
rușine de rușinea ei, pentru că e o persoană în vârstă„, a
explicat Sima.
Până la această oră, Marea Maestră Internațională Elisabeta
Polihroniade nu a putut fi contactată pentru a comenta
incidentul.
De asemenea, înainte de începerea Adunării Generale,
președintele FR Șah, Ionuț Șerban Dobronăuțeanu, nu i-a lăsat pe
cameramani și fotografi să ia imagini din sală spunând că el e
președintele și el decide. După mai multe minute de discuții cu
reprezentanții presei, Dobronăuțeanu a permis accesul acestora în
sală.
sursa: Mediafax