Decizie ciudată a Federației Române de Judo! Cel mai în formă judoka român, lăsat în afara lotului olimpic. „E frustrant”. Reacția lui Florin Bercean | EXCLUSIV

Federația Română de Judo a anunțat, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial, unele schimbări radicale în pregătirea loturilor olimpice ale României. Prin decizia Comitetului Director, federația precizează că a schimbat modalitatea de pregătire a loturilor olimpice în vederea calificării la Olimpiada de la Paris, din 2024

„Astfel, membrii loturilor olimpice cu șanse de calificare la Olimpiadă, începând cu 1 octombrie, vor intra sub supervizarea și monitorizarea a câte unui antrenor individual. Acesta va răspunde de pregătirea sportivului pe toată durata ciclului olimpic.

Pregătirea sportivilor se va face în continuare sub coordonarea antrenorilor desemnați pentru pregătirea loturilor olimpice. În fața acestora, cei desemnați pentru pregătirea individuală a sportivilor, vor prezenta rapoarte săptămânale legate de evoluția fiecărui sportiv în parte”, se precizează în comunicatul FR Judo, care prezintă și lista loturilor masculin și feminin.

Vlăduț Simionescu, scos de pe listă de Federația Române de Judo

Surprinzător, judoka ieșean Vlăduț Simionescu, recent medaliat cu argint la turneul Grand Prix de la Zagreb, la categoria +100 kg, participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde s-a clasat pe locul 9, nu figurează în lotul masculin afișat pe site-ul federației.

Asta deși sportivul de 31 de ani pregătit la CS Politehnica Iași de prof. Costel Năftică este cel mai bine clasat judoka român în ierarhia mondială, locul 18 la +100 kg.

„E frustrant!”

Sportivul ieșean s-a declarat surprins de decizia federației și spune că se simte frustrat de postura în care a fost pus.

”Nu mi-a picat foarte bine această veste, vă dați seama. Dar, din ce am înțeles, eu sunt în analiză, se vor gândi până la sfârșitul anului. E ceva provizoriu, am înțeles că ușa va fi deschisă pentru mine, să vedem în ce măsură. Înțeleg că principalul motiv este că nu mă antrenez la lot. Eu sunt adeptul pregătirii la lot, dar înainte de un obiectiv major, nu cu o pregătire centralizată continuă. Nu mi s-a spus nimic, nu am primit nicio explicație oficială. E frustrant, normal, dar mie îmi place să văd partea plină a paharului. O să încerc să demonstrez prin rezultate, nu prin vorbe. Poate așa văd ei stategia pentru bucata asta de an. Eu o să muncesc în continuare, o să merg la turnee pe cheltuiala mea sau a clubului și vom vedea unde vom ajunge la început de an. Pare un pic de nedreptate, dar vom vedea la început de an ce se va întâmpla. Dacă se va continua așa va fi o nedreptate, dacă nu, e doar o decizie de moment”, a declarat Vlăduț Simionescu pentru ProSport.

A făcut deplasarea la Zagreb pe banii clubului, merge la Dubai pe banii proprii

Vlăduț Simionescu a participat recent la turneul Grand Prix de la Zagreb, Croația, unde a cucerit medalia de argint. Cu cele 500 de puncte obținute, judoka ieșean în vârstă de 31 de ani a urcat până pe locul 18 în clasamentul mondial al categoriei +100 kg, fiind cel mai bine clasat sportiv român.

Nefiind în lot, Simionescu a făcut deplasarea la Zagreb pe banii clubului, cu autoturismul personal. Și tot pe banii clubului sau ai săi va merge și la Dubai, în luna noiembrie.

”La Zagreb am fost pe banii clubului, dar din ce știu sumele se decontează de către federație dacă urci pe podium, prin urmare ar trebui să primim banii. La Dubai, în noiembrie, voi merge pe cheltuiala proprie. Nu vreau să mai am discuții cu nimeni, vreau doar să mă pregătesc bine. Am nevoie de o perioadă de liniște, sunt obosit de toate discuțiile astea. Respect decizia și poziția domnului Bercean, cât și a Federației Române de Judo. Eu vreau doar să mă pregătesc la fel de bine în continuare și voi face tot ce pot să urc pe podium. Până la urmă urc pe podium pentru România și pentru mine, nu pentru altcineva. Sunt convins că pe viitor vom găsi o cale de mijloc să continuăm colaborarea”, a completat Simionescu, care are promisiuni că poate strânge suma de aproximativ 2.000 de euro necesară pentru deplasarea și șederea câteva zile la Dubai.

Lista antrenorilor, respectiv a sportivilor care intră sub supervizarea fiecăruia, este următoarea:

Masculin:
Zhukov Petr, antrenor Mizonov Andrei
Borș Dumitrescu Laris, antrenor Fâșie Dan
Șulcă Adrian, antrenor Gergely Tamaș
Raicu Alexandru, antrenor Ioniță Valerică
Creț Alex, antrenor Fâșie Dan
Șerban Eduard, antrenor Ioniță Valerică
Gonzalez Asley, antrenor Morar Emil

 

Feminin:
Hagianu Giorgia, antrenor Moldoveanu Adrian
Pop Alexandra, antrenor Andreica Gianina
Pașca Alexandra, antrenor Ionaș Ovidiu
Riciu Cleonia, antrenor Voinea Mihai
Ivănescu Florentina, antrenor Pălărie Corneliu
Moscalu Serafima, antrenor Andreica Gianina

Reacția lui Florin Bercean, antrenorul coordonator al lotului olimpic de judo

Domnule Bercean, aș vrea un punct de vedere al dumneavoastră privitor la excluderea lui Vlăduț Simionescu din lotul olimpic.

Nu a fost exclus nimeni din lot. Este un punct de vedere al Federației, al Comitetului Director al Federației, nu a fost exclus nimeni. Deocamdată nici nu există lot. Comunicatul federației a fost pus în urma unei analize a Comitetului Director. Nu este comunicatul meu, nu afirm că eu nu am cunoștință de așa ceva. Este punctul de vedere al federației, deocamdată. Lotul de seniori se va întruni începând din ianuarie.

Se va regăsi și Vlăduț în lot?

Deocamdată el nu este pe listă. Se va regăsi orice sportiv care este de interesul federației. Noi nu avem niciun interes ca cei mai buni sportivi să nu se regăsească în acel lot.

Nu e absurd ca un sportiv în formă, care participă la Olimpiadă și vine după o medalie la un turneu internațional să nu se regăsească în lot în momentul de față?

Așa vi se pare dumneavoastră! Nu și Federației Române de Judo. Singurul motiv pentru care el nu se regăsește pe lista asta este că el nu se pregătește cu lotul. El nu este exclus definitiv. Noi am făcut o listă cu sportivii care se pregătesc la lot și doresc să se pregătească la lot. Doi la mână, sunt copii de perspectivă, care au o anumită vârstă. Marea majoritate a lor sunt juniori, tineret, copii care mai pot merge două cicluri olimpice. Simionescu Vlăduț nu agreează pregătirea centralizată. El a sfârșit un ciclu olimpic, nu știu ce se va întâmpla în următorii ani. Am hotărât ca acea listă să fie îmbunătățită. Lista se poate îmbunătăți, o parte din cei care sunt azi pe listă anul viitor pot să renunțe, alții să intre pe listă. Nu am făcut o chestie care să fie bătută în cuie și fără să avem posibilitatea să o modificăm. Departe de mine gândul să excludem pe cineva.

Este posibil ca sportivul ieșean să se regăsească pe listă de anul viitor?

Evident! Pe lista aceasta poate apărea orice sportiv, dar condițiile le pune Federația Română de Judo. Nu le poate pune un club sau un sportiv.

Dacă nu va accepta să se pregătească cu lotul are vreo șansă să fie cooptat în lotul olimpic?

Păi dacă el nu se pregătește cu lotul… Forma de pregătire în cantonament, împreună cu toată lumea, este o formă de pregătire a majorității loturilor olimpice. Dacă el nu se pregătește cu lotul, atunci el cum să fie în lot? Dacă el se pregătește la Iași, e problema lui. Nu-l putem obliga. Noi am acceptat până acum anumite lucruri, de acum încolo putem să modificăm anumite lucruri, nu? Dacă va rămâne la club poate merge la competiții, dacă clubul îl duce și are bani.

Deci condiția revenirii la lot ar fi să se pregătească centralizat, cu lotul.

Evident, noi nu vrem să excludem pe nimeni. Deocamdată s-a făcut o listă, iar lista e deschisă. Deocamdată nu este lot, nu este lot olimpic, avem în pregătire doar juniorii și câțiva sportivi tineret care mai au obiectiv anul acesta.

Vlăduț Simionescu spune că vrea să mai ducă un cliclu olimpic.

Dar noi nu îl oprim, nu avem nimic împotrivă. Cum nici el nu ne poate opri ca noi să alegem o formă de pregătire a loturilor noastre. Deocamdată, pentru că el și-a tot dat cu părerea în dreapta și în stânga, el tot timpul a fost nemulțumit de pregătirea pe care a făcut-o la lot. Se pregătește mai bine la Iași, nu avem nimic împotrivă. Dacă el crede că se pregătește mai bine la Iași cu 2-3 juniori decât să se pregătească cu cei mai buni din țară adunați la un loc acuma… Eu nu pot să-i aduc lui sportivi de 160 kg sau de 180 kg, dacă nu sunt în România. Eu ce să fac dacă avem trei sportivi, din care unul a trebuit să renunțe din motive de sănătate. Au rămas doi. Asta e treaba, din păcate asta e lecția, acesta e numărul de sportivi pe care îi avem în România, ce să facem?”

 

Publicat: 07 10. 2021, 15:25
Actualizat: 07 10. 2021, 15:25