Campioană mondială cu echipa, în 1999, la Tianjin, Corina Ungureanu a reacționat și ea la tot ceea ce se întâmplă acum în gimnastica românească. După ce Comitetul Executiv nu a validat colectivul tehnic de la Deva, comentariul Corinei Ungureanu a fost acid: „Dormim noi, dar și când ne trezim!”.
Decizia fostei mare gimnaste, Gina Gogean, de a ieși public și a-și prezenta demisia din funcția de antrenor al lotului național de gimnastică feminină care activează la Deva, arată că situația nu e tocmai roz în această disciplină sportivă. Dar, conducerea federației de specialitate, în frunte cu președintele Carmencita Constantin, caută să demonstreze contrariul.
Demisia Ginei Gogean a „aprins” lumea gimnasticii, deschizând calea și altor declarații incendiare. De data acesta a venit rândul antrenoarei Camelia Voinea, mama gimnastei Sabrina Voinea, să-și spună punctul de vedere. A făcut-o într-un comentariu pe rețelele sociale.
Voinea, campioană mondială și medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Seul, a desființat-o pur și simplu pe Corina Moroșan, antrenor secund la Deva, fost director în cadrul FRG. Ea susține că tot răul gimnasticii românești pleacă de la Corina Moroșan, a cărei influență în federație ar fi foarte mare. Fosta mare gimnastă o acuză pe Moroșan că a „sădit” ura, dezbinarea, dușmănia și lipsa de profesionalism!
Într-un dialog purtat cu Corina Ungureanu, Camelia Voinea a răbufnit:
Potrivit surselor Prosport, în timpul derulării ședinței Comitetului Executiv, Camelia Voinea ar fi avut discuții foarte aprinse cu Corina Moroșan, pe care a pus-o imediat la punct. Cu toate eforturile conducerii federației de a impune la lotul feminin doi antrenori olandezi, Comitetul Executiv al FRG a decis să nu valideze lista antrenorilor propuși. Totodată, un alt antrenor și-a înaintat demisia, anunțând că nu mai dorește să lucreze cu FRG. Este vorba despre Cătălin Meran.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER