Diaconu: „El vorbește, eu mă antrenez”

Adrian Diaconu și stafful său au susținut o conferință de presă pe marginea meciului pe care „Rechinul” îl va disputa pe 19 aprilie, la București, cu americanul Chris Henry, pentru titlul de campion interimar la WBC (semigrea).

Amenințat de Henry cu o corecție de care-și va aduce aminte întreaga viață, Diaconu a replicat: „El vorbește, eu mă antrenez. Este apropiat de stilul meu și nu va trebui să fac atletism în ring. Boxul e bazat pe pumni, nu pe fugă”, a declarat ploieșteanul, care s-a arătat măgulit de comparația cu Mike Tyson.

Cea mai importantă veste a fost dată însă de Don Majesky, americanul care veghează asupra carierei boxerilor români peste Ocean. „Acest meci este o semifinală. Finala va fi tot la București. Ne-am înțeles cu Don King ca meciul dintre Adi și învingătorul partidei Chad Dawson – Glen Johnson să aibă loc tot în România. Diaconu va lua 45 la sută din bursă“, a declarat Majesky. Gala va fi prezentată de Amy Hayes, singura femeie „ring-announcer” din lume, un fost iepuraș Playboy.

Publicat: 31 03. 2008, 18:45
Actualizat: 31 03. 2008, 20:32