DIAMOND LEAGUE | Campionul olimpic, francezul Lavillenie, învins pentru a doua oară în aceeași săptămână la săritura cu prăjina

DIAMOND LEAGUE | Campionul olimpic, francezul Lavillenie, învins pentru a doua oară în aceeași săptămână la săritura cu prăjina
  • Publicat:
  • Actualizat:

Etapa de Diamond League ce a avut loc aseară, la Lausanne, a confirmat forma slabă prin care trece campionul olimpic și recordmenul probei la săritura cu prăjina, în sală (6,16 m), Renaud Lavillenie care a fost învins pentru a doua oară într-o săptămână.

Francezul a ratat podiumul pentru prima dată în ultimii șase ani la etapa de la Paris, de pe Stade de France și a pierdut  și concursul din Elveția. Acesta a prins locul trei al podiumului cu o săritură de 5,76 m, la fel ca ocupantul locului secund, germanul Raphael Holzdeppe, care însă a trecut peste ștacheta ridicată la această înălțime din prima încercare, nu din a doua cum a făcut francezul. Concursul a fost câștigat de polonezul Pawel Wojciechowski, cu o săritură de 5,84 m. Lavillenie a încercat să treacă la 5,92 însă vântul puternic i-a dat planurile peste cap. „Condițiile  meteo nu au fost prea bune pentru concurs. Toate săriturile le-am făcut cu vânt puternic în față și nu am reușit să sar prea bine. Nu simt niciun fel de presiune. M-am simțit mai puternic și mai pregătit decât am fost la Paris”, a declarat acesta.

Chicherova a fost la înălțime
Campioana olimpică de la Londra la săritura în înălțime, Anna Chicerova (32 de ani) a obținut aseară, cel mai bun rezultat al ei, din 2012. Cu o săritură de 2,03 m, reușită la ultima încercare, rusoiaca a stabilit cea mai bună performanță  a sezonului și se anunță o candidată serioasă la titlul la Mondialele de luna viitoare de la Beijing. „Sunt mulțumită de acest rezultat. Eram pregătită pentru o astfel de săritură. Mi-a fost un pic teamă din cauza vântului pentru că foarte rar sar în astfel de condiții și a fost un pic greu. Dar a trebuit să risc și a mers”, a spus aceasta pentru site-ul oficial, Diamond League.

 

În reuniunea de joi seara a fost stabilit și un nou record al Diamond League, la triplusalt. Americanul Christian Taylor a reușit un salt de 18,06 m, acesta fiind  și record al întrecerii. El a fost secundat de cubanezul Pedro Pablo Pichardo cu 17,99 m și un alt american, Omar Craddock cu 17,30. Podiumul de la Lausanne anunță un concurs interesant la Mondiale, unde va lua startul și românul Marian Oprea, cel care a cucerit în acest sezon bronzul european în această probă cu o săritură de 16,91 m.

În cursa de 100m,americanul Justin Gatlin a reușit al doilea timp al sezonului 9,75 și i-a învins pe Asafa Powell și Tyson Gay, ambii cu același timp 9,92. De altfel, podiumul de la Lausanne este unul inedit în sprint, Gay (32 de ani) a fost suspendat un an pentru dopaj, Powell (32 de ani) a stat și el șase luni pe tușă după ce a fost testat pozitiv, iar Gatlin, care stabilea în mai cea mai bună performanță a sezonului, 9,74 a fost suspendat opt ani pentru dopaj, din care a efectuat patru.

Următoarea etapă de Diamond League va avea loc la Monaco, pe 17 iulie.


CÂȘTIGĂ‚TORI DIAMOND LEAGUE LAUSANNE:
MASCULIN: 5000 M: Mo Farah (Marea Britanie) 13:11,77; 400 m garduri: Bershawn Jackson (SUA) 48,71; Săritura cu prăjina: Pawel Wojciechowski (Polonia) 5,84 m; Triplusalt: Christian Taylor (SUA) 18,06 m; Aruncarea greutății: David Storl (Germania) 22,20 m; Aruncarea suliței: Keshorn Walcott (Trinidad Tobago) 90,16 m; 100 m : Justin Gatlin (SUA) 9,75;

FEMININ: 200 m: Allyson Felix (SUA) 22,09; 400 m: Shaunae Miller (Bahamas) 49,92; 1500 m: Sifan Hassan (Olanda) 4:02,36; 3000 obstacole: Virginia Nyambura (Kenya) 9:16,99; 100 m garduri: Dawn Harper – Nelson (SUA) 12,55; Săritura în înălțime: Anna Chicherova (Rusia) 2,03 m; Săritura în lungime: Tianna Bartoletta (SUA) 6,86 m; Aruncarea discului: Yaimi Perez (Cuba) 67,13;
800 m: Selina Buchel (Elveția) 2:01,68; 400 m garduri: Sara Petersen (Danemarca)  55,01; 4×100 m ștafetă: Elveția 43,73;
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×