Dieta Nadia Comăneci. Ce consumă dimineața pentru un trup de invidiat la 62 de ani
S-a aflat care este dieta Nadia Comăneci. Fosta mare gimnastă consumă un aliment în fiecare dimineață pentru a avea un trup de invidiat la 62 de ani.
Nadia Comăneci a scris istorie și este cunoscută în toată lumea drept gimnasta care a primit prima notă de 10. Chiar dacă au trecut aproape 50 de ani de la performanța remarcabilă a sportivei, Nadia Comăneci se menține în formă și are grijă la tot ce consumă.
Care e dieta Nadia Comăneci care o face să arate atât de bine la 62 de ani
Prin atenția pe care o acordă sănătății și corpului său, Nadia Comăneci arată formidabil la 62 de ani. Ea este recunoscută la nivel mondial ca un simbol al României după ce a obținut primul 10 din istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. Atunci a căpătat renumele de „Zeița de la Montreal”.
Dieta Nadia Comăneci nu este un secret pe care fosta sportivă să îl păstreze cu ardoare doar pentru ea. În diverse interviuri a povestit care sunt secretele alimentației cu care se menține într-o formă de invidiat.
În fiecare dimineață, Nadia începe ziua cu un suc proaspăt stors din portocale și o ceașcă de cafea cu puțin lapte. La micul dejun servește un iaurt, pâine prăjită integrală și carne de curcan cu brânză. Nu consumă prea des ouă fierte în prima parte a zilei, preferă să le mănânce la prânz sub formă de wraps. Pentru prânz optează, de regulă, pentru somon, humus și brânză, astfel că are un regim alimentar nutritiv și bine echilibrat.
La masa de seară, sportiva alege de regulă produse cu proteine. De regulă mănâncă humus, salate și pește. A renunțat de mulți ani la cartofii prăjiți, aliment pe care foarte mulți oameni îl adoră. Din rutina zilnică nu lipsesc niciodată antrenamentele. Nadia Comăneci merge la sală, aleargă, face cardio și exerciții cu greutăți, relatează Cancan.ro.
Suma pe care Nadia Comăneci o primește lunar, în 2024, de la statul român ca rentă viageră
La finalul anului 2023, Guvernul României a decis să implementeze o serie de măsuri și s-a decis ca rentele viagere ale sportivilor să nu fie majorate. Astfel, Nadia Comăneci primește și anul acesta aceeași sumă ca în ultimii ani, pentru performanțele făcute de-a lungul carierei în gimnastică.
„Rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2023”, se arată în Ordonanța de Urgență Nr 115/2023.
Nadia Comăneci primește lunar suma de 16.635 de lei, echivalentul a 3.348 de euro, ca rentă viageră din partea statului român.