Din războinici au devenit aliați. Antrenorii de la HSC Miercurea Ciuc și Corona Brașov coabitează la echipa națională

  • Suedezul Greg Lindqvist (Corona Brașov) a fost numit antrenor principal la naționala de hochei, în timp ce Șandor Gal (HSC Miercurea Ciuc) va fi „secund”.
  • Ambii au fost antrenori secunzi în finala Campionatului Național, câștigată de Coronja cu 4-3

Naționala de hochei a României va participa în perioada 20-26 aprilie la Campionatul Mondial din Lituania – Divizia I, Grupa B. Polonia, Lituania, Croația, Marea Britanie și Olanda sunt cei cinci adversari ai tricolorilor, care pleacă la drum cu obiectivul clar de a se menține în eșalonul secund al hocheiului mondial.

Chiar înainte de Campionatul Mondial, Federația de specialitate a decis să schimbe echipa tehnică. Suedezul Greg Lindqvist, antrenor secund la Corona Brașov pe final de sezon, a fost numit „principal” la națională, urmând să facă echipă cu omologul de la HSC Miercurea Ciuc, Șandor Gal. Staful va fi completat cu Constantin Dumitraș, numit antrenor coordonator. „Cei de la Brașov au fost de acord ca suedezul Greg Lindqvist să poată antrena și la echipa națională. Pentru moment, el va fi antrenor principal pentru Mondialul din Lituania”, ne-a declarat Alexandru Hălăucă, secretarul general al FR de Hochei pe Gheață. Vizavi de colaborarea celor două antrenori de la Corona Brașov, respectiv HSC Miercurea Ciuc, după o finală tensionată pentru titlu, oficialul FRHG a precizat: „Aici trebuie să coabiteze, aici este vorba despre echipa națională”.

Mai mulți jucători de la HSC Miercurea Ciuc și Corona Brașov au ajuns azi în cantonamentul echipei naționale din Poiana Brașov. În prezent, antrenorii au la dispoziție un lot lărgit de 30 de jucători. Echipa care va pleca sâmbătă la Mondiale va fi decisă mâine.

 

Publicat: 14 04. 2014, 13:19
Actualizat: 14 04. 2014, 13:20