„Dinamoviștii medaliați la JO își vor primi banii la anul!”
Președintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, a declarat, vineri, că
sportivii dinamoviști care au participat la Jocurile Olimpice de la
Beijing nu și-au primit încă banii de la club pentru performanțele
obținute, menționând că suma datorată se ridică la aproximativ
400.000 de euro.
„Dacă am un regret, acela este că după un an și ceva nu am reușit
să ne achităm obligațiile financiare față de sportivii care ne-au
reprezentat la Jocurile Olimpice și au cucerit medalii. Ne-am
bucurat foarte mult, am tremurat în fața televizoarelor și avem
obligația de a-i răsplăti pe baza rezultatelor. Având în vederea
situația economică prin care trecem, sunt ferm convinsă că se vor
găsi resurse ca în cel mai apropiat timp să se achite și această
obligație față de ei. Așa cum a spus și domnul ministru (n.r. –
Vasile Blaga), care chiar dacă nu va mai fi în funcție, va face
eforturi ca sportivii să intre în posesia acestor prime. Probabil
că se va suplimenta bugetul pe următorul trimestru al anului
următor. Cu siguranță nu vom da uitării premiile pe care sportivii
dinamoviști trebuie să le primească. Valoarea totală a premiilor se
ridică la 1.700.000 de lei, aproximativ 400.000 de euro, dar este
foarte greu să ceri să ți se dea acum când în lunile noiembrie și
decembrie plecăm în concediu fără plată opt zile, când avem
familii, obligații, vine Crăciunul. Nu poți să ceri bani și să spui
că nu te interesează cei din jur”, a spus Lipă.
Ea a participat, vineri, la sediul Ministerului Administrației și
Internelor, la o întâlnire a sportivilor și antrenorilor care au
obținut performanțe în acest an cu ministrul interimar al
Administrației și Internelor, Vasile Blaga. La întâlnirea cu
ministrul au fost prezenți Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir, Mihai
Covaliu (scrimă), Camelia Lupașcu, Ioana Crăciun, Adelina
Cojocariu, Talida Stoica, Cristina Ilie, Andreea Boghian, Mircea
Roman (canotaj), Nicoleta Grasu (atletism), precum și practicanți
ai sporturilor de masă din cadrul MAI: Ionela Cosma (natație),
echipa de fotbal, ocupanta locului întâi la Campionatul Balcanic de
fotbal, medaliații de la campionatele balcanice de judo și cros. Au
lipsit gimnaștii Flavius Koczi și Marian Dragăulescu, precum și
antrenorul lor, Nicușor Pascu.
„Valoarea premiilor de azi se va vedea în cursul săptămânii
viitoare, când sportivii vor fi premiați pentru rezultatele
obținute la Campionatele Mondiale și Europene. Suma totală este în
jur de 500.000 de lei. Nu e o sumă mică, s-a făcut un efort foarte
mare, domnul ministru și-a golit toată pușculița pentru a face
aceste premieri către sportivi”, a completat Lipă.
Scrimerul Rareș Dumitrescu speră ca promisiunile conducerii CS
Dinamo să se adeverească de această dată. „Am încredere că
promisiunile vor fi respectate acum. Deja încep să se vadă câteva
semnale, am primit deja banii de la MTS și atâta timp cât ni se
promit bani în față, va fi bine. Banii de la Jocurile Olimpice nu
au venit încă, dar pe criza asta e greu să rupi bani de undeva. E
foarte bine că vom avea o sală la Dinamo, iar atmosfera de la sala
Floreasca se va mai aerisi, iar copiii vor putea veni la sport”, a
adăugat Dumitrescu.
Potrivit legislației în vigoare, ministerele în subordinea cărora
se află cluburile de care aparțin sportivii premiați pot acorda
premii până la 50 la sută din valoarea sumelor acordate de
Ministerul Tineretului și Sportului sau de Comitetul Olimpic și
Sportiv Român.
Printre sportivii clubului Dinamo care au obținut medalii la
Jocurile Olimpice de la Beijing se numără Constantina Diță
(maraton, aur), Viorica Susanu și Georgeta Andrunache (canotaj,
aur), Mihai Covaliu (scrimă, bronz), Constanța Burcică, Rodica
Șerban, Ioana Papuc, Doina Ignat, Elena Georgescu și Simona Mușat
(canotaj, bronz).
Performanțele obținute în acest an de sportivii dinamoviști sunt
următoarele: Rareș Dumitrescu este dublu medaliat la Campionatele
Mondiale de scrimă (argint individual și aur pe echipe), Florin
Zalomir a obținut medalia de aur pe echipe la scrimă, canotoarele
Camelia Luipașcu, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Talida Stoica,
Cristina Ilie, Andreea Boghian au câștigat medalia de aur la
Campionatele Europene și pe cea argint la cele Mondiale, în proba
de 8+1, Marian Drăgulescu este dublu campion mondial la gimnastică,
Flvius Koczi a obținut argintul la sărituri la aceeași competiție,
în timp ce Nicoleta Grasu s-a clasat pe locul trei la Campionatele
Mondiale de atletism de la Berlin.