Doctorița sexy din lotul național n-a avut rival la Winter Triathlon: „Mă simt foarte bine, mai ales când îi văd pe cei apropiați” | GALERIE FOTO

Doctorița sexy din lotul național n-a avut rival la Winter Triathlon: „Mă simt foarte bine, mai ales când îi văd pe cei apropiați” | GALERIE FOTO
  • Publicat:

După luni bune în care a participat la cele mai tari competiții din străinătate, Antoanela Manac, cea mai bună triatlonistă din România, s-a întors să concureze acasă. Sportiva, medic de profesie, a luat startul la Winter Triatlon, la Izvorani, acolo unde l-a avut coleg pe Alex Toma, unul dintre cei mai buni triatloniști din țară.

Doctorița sexy din lotul național n-a avut rival la Winter Triathlon

„Această medalie este la fel de prețioasă ca și celelalte, mă bucur foarte tare că am câștigat-o acasă. A fost o cursă interesantă la care nu mă așteptam să obosesc atât de tare. Traseul a fost unul dificil, nu l-am exersat înainte, practic a fost o surpriză mai ales la tura de alergare” – Antoanela Manac, campioană Winter Triathlon.

Anto spune că face sacrificii mari să se mențină în cea mai bună formă.

„Timp liber nu prea mai există, când plec de la serviciu, mă dedic triatlonului” – Antoanela Manac, campioană Winter Triathlon.

Alex Toma a concurat împotriva elevilor săi

La o distanță de 6 ani, Alex Toma a câștigat din nou cursa de Izvorani!

„Ultima ediție, cea din 2016 tot eu am câștigat-o, iar acum după 6 ani, câștig din nou” -Alex Toma, campion Winter Triathlon.

La Winter Triathlon, el a concurat alături de sportivii pe care îi antrenează!

„Este un sentiment foarte frumos, îmi dau seama că au crescut, îmi doresc ca și de acum înainte să îi inspir și să îi motivez. În această cursă am mers cot la cot cu unul dintre sportivii mei mari care este și în lotul național, Matei Pătrașcu” – Alex Toma, campion Winter Triathlon.

Dea Blaga are 13 ani, face Triatlon de la 7, iar 5 e antrenată de Alex. La Winter Triathlon a concurat pentru prima dată cu ștafeta, în proba de înot.

„A fost interesant, nu am mai făcut ștafetă până acum. Îi mulțumesc lui Toma. Este un antrenor minunat! Nu cred că există antrenor mai bun ca el” – Dea Blaga, sportivă triatlon.

În proba feminină, locurile 2 și 3 au fost ocupate de junioarele din lotul național de Triatlon, două puștoaice de 14 ani.

“Mi-a plăcut foarte mult să concurez alături de Antoanela. Nu am mai făcut-o până acum. A fost o onoare și într-o zi aș vrea să ajung ca ea” – Amalia Singuran, sportivă triatlon.

“După mine, au ieșit junioarele de la Constanța, orașul meu natal. Mă bucur mult când văd cum evoluează și sper să fiu o sursă de motivație pentru ele” – Antoanela Manac, campioană Winter Triathlon.

Fericiți când concurează acasă

Antoanela și Alex se simt foarte bine atunci când participă la concursurile din România!

„Mă simt foarte bine, mai ales când îi văd pe cei apropiați și nu numai că mă încurajează. Plus că sunt alături de colegii mei ceea ce nu mi se întâmplă foarte des” – Antoanela Manac, campioană Winter Triathlon.

„Este minunat, ]n orice colț al țării când merg acum, făcând Triatlon de 9 ani, lumea a început să mă cunoască și mă încurajează de fiecare dată pe traseu și mă bucură foarte mult lucru acesta” – Alex Toma, campion Winter Triathlon.

La concursul de la Izvorani, concurenții au alergat 5 kilometri, au pedalat 15 kilometri și au înotat, 500 de metri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×