Dodean și Samara țintesc o medalie
Daniela Dodean și Elizabeta Samara mai au de trecut doar două hopuri până la adjudecarea unei medalii, performanță care poate fi atinsă odată cu promovarea în semifinale. Cele două s-au calificat în optimile de finală ale probei de simplu ale Campionatelor Europene de la Sankt Petersburg.
Dana a trecut de Galia Dvorak (Spania), cu 4-1 (11-6, 11-2, 11-13, 11-3, 11-9), și va juca pentru un loc în sferturi în compania sportivei lituaniene Ruta Paskauskiene, în timp ce Eliza a învins-o cu scorul de 4-0 (11-6, 11-5, 11-4, 11-4) pe sportiva bielorusă Veronika Pavlovici și o va întâlni pe unguroaica Krisztina Toth. Iulia Necula a fost învinsă, în aceeași fază a competiției de Melek Hu (Turcia), 4-0 (11-5, 13-11, 11-6, 11-3).