Doi sportivi au fost audiați în dosarul „Videochat în saloane de înfrumusețare”
Zece persoane, între care și sportivii Mihai Gabriel Feroiu și soția sa Bianca Feroiu, medaliată la nivel național la culturism au fost audiate, marți, în Târgu-Jiu, în dosarul „Videochat în saloane de înfrumusețare”, anchetatorii stabilind că toți cei vizați pot fi cercetați în stare de libertate.
Cele zece persoane audiate, marți, în urma perchezițiilor efectuate în Târgu-Jiu, într-un dosar de evaziune fiscală, în care sunt vizate saloane de înfrumusețare care fac videochat, vor fi cercetate în libertate, potrivit deciziei anchetatorilor. Printre cei care au dat declarații la sediul Poliției s-au aflat și culturiștii Mihai Gabriel Feroiu și soția sa, Bianca, medialiată la nivel național.
Femeia de 32 de ani a fost legitimată de Clubul Sportiv Universitatea Cluj, iar în 2013 a obținut titlul național la Culturism Senioare, categoria open, alături de medalia de aur la culturism senioare-perechi. Aceasta a refuzat, marți, să facă declarații presei.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au precizat că cercetările sunt efectuate în patru dosare penale privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
„S-au efectuat percheziții la 16 locații, la mai multe saloane de înfrumusețare și la domiciliile unor persoane. Există suspiciuni că, în perioada 2012-2017, mai multe persoane au realizat venituri din prestări de servicii, prin intermediul internetului, de natura videochat, în mod continuu și cu titlu de îndeletnicire, fără ca aceste venituri să fie declarate în mod corespunzător pentru a fi supuse impozitării și taxelor legale. Nu le-au declarat în scopul sustragerii de la plata imnpozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, pentru veniturile realizate în acest mod. Aceasta ar fi infracțiunea pentru care se fac verificări”, a precizat pentru MEDIAFAX, Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Potrivit IGPR, din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi creat un prejudiciu la bugetul statului peste 500.000 de euro.
La acțiune au participat ofițeri din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu.