Doina Melinte (foto), președintele Autorității Naționale de Sport și Tineret, pare în dificultate atunci când trebuie să ofere explicații vizavi de banii alocați federațiilor și COSR-ului în 2012 Doamna Melinte, pe ce criterii s-au împărțit banii către federații? În primul rând pe criterii de performanță, dar nu am avut eu ultimul cuvânt. Apoi, mai sunt bani în rezervă. Nu s-a distribuit toată suma alocată sportului, ci s-a mai oprit 10%, care va fi împărțită mai târziu, la rectificări.
Sunt federații precum handbal, canotaj, baschet, care au primit mai puțini bani în 2011. În schimb, sporturile de iarnă au primit mai mult… Concursurile în sporturile de iarnă se desfășoară în această perioadă. În plus, în 2013 vom găzdui Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), astfel că am rezervat sume pentru sportivii care ne vor reprezenta în această competiție.
2012 este an olimpic, iar COSR a primit doar jumătate din bugetul solicitat. Cum s-a ajuns la această situație? Eu sunt doar ordonator secundar de credite. L-am informat pe domnul ministru Funeriu despre situația de la COSR.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER