Donald Trump vrea să grațieze mii de persoane! L-ar putea grația post-mortem pe Muhammad Ali: „Trebuie să îndreptăm lucrurile”
Donald Trump, președintele Statelor Unite, a anunțat vineri că analizează posibilitatea de a grația aproximativ 3.000 de persoane, inclusiv pe fostul campion la box Muhammad Ali, decedat în anul 2016, liderul de la Casa Albă observând că prerogativa grațierii este „un lucru frumos”.
Înainte de a pleca la summitul G7, Donald Trump a evocat posibilitatea grațierii a mii de persoane. „Prerogativa acordării grațierii este un lucru frumos. Analizăm o listă de 3.000 de nume”, a declarat Donald Trump, citat de site-urile de știri Axios.com și Politico.com.
„Dacă descoperim pe această listă oameni care au fost tratați incorect, le vom da drumul afară. Trebuie să îndreptăm lucrurile. (…) Analizez cazul lui Muhammad Ali”, a adăugat Donald Trump.
În anul 1967, Muhammad Ali a fost condamnat la pierderea titlului de campion la box și la cinci ani de închisoare, pentru refuzul de a participa la războiul din Vietnam. Curtea Supremă de Justiție a anulat condamnarea în 1971. Muhammad Ali a murit în 2016.
Ron Tweel, avocatul familiei lui Muhammad Ali, a declarat: „Apreciem sentimentele președintelui Trump, dar grațierea nu este necesară. Curtea Supremă de Justiție din SUA a anulat condamnarea lui Muhammad Ali printr-o decizie luată în unanimitate în 1971. Nu mai există nicio condamnare pentru care să fie necesară grațierea”.
În ultimele zile, Donald Trump a anunțat grațierea regizorului Dinesh D’Souza, a evocat intenția de a comuta pedeapsa lui Rod Blagojevich, fost guvernator al statului Illinois, și a vedetei de televiziune Martha Stewart. De asemenea, Donald Trump a dispus comutarea unei pedepse la închisoare pe viață a unei femei condamnate pentru trafic de droguri, Alice Marie Johnson, a cărei cauză a fost susținută de vedeta de televiziune Kim Kardashian West.
În plus, Donald Trump a argumentat că are dreptul de a se autograția dacă va fi condamnat după investigația privind presupusele contacte ale echipei sale electorale cu Rusia.