Fostul jucător canadian al echipei Nashville Predators, Wade Belak, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit, miercuri, mort într-o cameră de hotel din Toronto, a anunțat poliția din Nashville (Tennessee)
Wade Belak a evoluat timp de 14 sezoane la Colorado, Calgary, Toronto, înainte de a-și încheia cariera la Nashville. El s-a retras la finalul sezonului 2010/2011 și trebuia să devină comentator sportiv din această toamnă.
Acesta este cel de-al treilea jucător din NHL caer a fost găsit mort începând din primăvară.
La 14 mai, Derek Boogaard (28 de ani, atacantul echipei New York Rangers), a murit într-un accident în casa pe care o deținea în Minneapolis, după ce a băut alcool în timp ce era tratat cu un analgezic puternic.
La 15 august, fosta aripă a echipei Vancouver Canucks, Rick Rypien, 27 de ani, a murit în casa sa din provincia Alberta. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER