Paige Spiranac (30 de ani), fosta jucătoare de golf, a trecut prin momente dificile după ce i-a fost descoperit un nodul la sân în timpul unui control de rutină. Fosta sportivă a dezvăluit cum s-a întâmplat totul!
Paige Spiranac, una dintre cele mai cunoscute jucătoare de golf din lume, a trecut printr-o sperietură zdravănă, după ce a descoperit un nodul la sân. Din fericire, s-a dovedit a fi benign.
„Îmi pare rău că nu am mai fost atât de activă pe rețelele sociale în ultima vreme. Am mers în vacanță și apoi a trebuit să îmi verific sănătatea mea. În timpul controlului anual, mi-a fost găsit un nodul la sân.
Zilele acestea, i-am făcut biopsia și a rezultat că tumora este benignă, lucru pentru care sunt extraordinar de recunoscătoare. Să nu uitați să mergeți la controale regulate și să țineți cont că nu știți prin ce trec unii oameni, așa că fiți mai buni. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru susținerea pe care mi-o arătați”, a scris Paige Spiranac, pe contul personal de Instagram.
În 2022, ea a fost desemnată cea mai sexy femeie din lume, potrivit revistei Maxim.
„După cum puteți vedea, nu mă deranjează să fiu sexy. Îmi iubesc corpul și este doar o parte din ceea ce sunt. Cred că foarte mulți oameni au fost supărați de asta, mai ales în golf, pentru că sunt foarte conservatori.
Și dacă nu porți guler, oamenii spun: ‘Este striperiță, face filme pentru adulți’. Iar eu sunt: ‘Despre ce naiba vorbim. Este o nenorocită de bluză. Chiar și în golful pentru juniori am avut avut mereu probleme, deoarece fustele mele erau prea scurte”, a povestit Paige Spiranac, pentru Stripe Show Podcast.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER