Drama uneia dintre cele mai bune gimnaste din România. A stat opt luni după două operații! „De acolo a pornit totul”

Drama uneia dintre cele mai bune gimnaste din România. A stat opt luni după două operații! „De acolo a pornit totul”
  • Publicat:

Mara Ceplinschi a ratat aproape tot anul 2022 din cauza unei accidentări la piciorul drept. După două operații, luni de recuperare și plâns, sportiva a revenit în sală cu gânduri mari: să se califice cu echipa la JO  de la Paris.

Drama uneia dintre cele mai bune gimnaste din România! „De acolo a pornit totul”

Cea mai bună gimnastă a României în 2021, Mara Ceplinschi, a avut un 2022 de coșmar. În luna mai, Mara s-a accidentat și a ratat tot sezonul.

„Am făcut un flick salt pe bârnă și mi-am dat degetele peste cap și de acolo a pornit totul. M-am operat, am avut o perioadă de recuperare, apoi am încercat să încep antrenamentele. Doar că durerea era acolo și a fost nevoie de următoarea operație”, a spus Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de senioare de gimnastică artistică al României.

Sportiva a concurat și accidentată. „M-am lovit în 17 mai și am mai concurat până în august. Am încercat să merg și la europene, doar că nu am putut. Durerea a fost prea mare și am mers la operație”, a mai declarat Ceplinschi.

După 8 luni de chin, gimnasta a revenit la antrenament și vrea să uite cât mai repede anul care s-a încheiat: „Acum sunt foarte fericită, îmi doresc ca durerea să nu mai apară, până în momentul de față nu am mai avut dureri ceea ce mă bucură foarte mult”.

2023 este un an extrem de important pentru Mara și colegele ei de la lot! Este anul în care luptă să se califice cu echipa la Jocurile Olimpice de la Paris. „Calificarea la JO ar fi pentru noi o mulțumire deplină având în vedere cât am lucrat, cât ne-am chinuit în sală”, a afirmat gimnasta.

În toate lunile în care a stat departe de gimnastică, Mara recunoaște că a suferit și a plâns mult, dar i-a avut pe cei dragi aproape: „Mi-a fost foarte greu. Antrenorii m-au susținut în fiecare zi, m-au sunat, m-au întrebat cum sunt, familia mi-a fost aproape, iar fetele au fost tot timpul lângă mine”.

În 2021 a participat la primul campionat mondial din carieră

Tânăra, care în 2021 a trecut la senioare și a reprezentat România pentru prima dată la un campionat mondial, recunoaște că a renunțat la tot de dragul gimnasticii: „Am plâns de foarte multe ori, dar asta m-a făcut mult mai puternică! Nimic nu se compară cu momentul în care sunt pe podium, cu medalia de gât și mi se cântă imnul sau când trec pe lângă antrenorii mei după ce câștig și îi văd cu lacrimi în ochi. Nu pot să descriu în cuvinte sentimentele pe care le am”.

De 5 ani, Mara este la lotul național de la Deva, unde se pregătește alături de alte zece gimnaste împreună cu antrenorii Gina Gogean, Ramona Micu și Florin Uzum și coregrafa Mădălina Susan.

Fetele de la loturile naționale de gimnastică artistică de senioare și junioare ale României au avut șase zile vacanță, de pe 22 până pe 27 decembrie, pe 28 dimineață au început pregătirea la Deva. Le așteaptă un an extrem de greu și plin de competiții importante. La începutul lunii martie încep Cupele Mondiale, în aprilie Campionatele Europene din Antalya, iar în octombrie Campionatele Mondiale din Belgia.

Sportivele din echipa națională de senioare luptă în acest an să se califice cu echipa la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. România a ratat calificarea la ultimele două ediții, Rio, 2016 și Tokyo, 2020.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
Nețoiu dă prime la Voluntari, cât a promis Becali pentru calificarea FCSB-ului cu Lyon. ”Unii se plâng că nu au bani”
Nețoiu dă prime la Voluntari, cât a promis Becali pentru calificarea FCSB-ului cu Lyon. ”Unii se plâng că nu au…
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
VIDEO | Basarab Panduru a plecat din emisiune! Fază memorabilă în direct: ”Vrei să vezi?!”
VIDEO | Basarab Panduru a plecat din emisiune! Fază memorabilă în direct: ”Vrei să vezi?!”
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Protest AUR în Piața Universității. Manifestanţii au blocat circulaţia pe bulevardul Magheru
Protest AUR în Piața Universității. Manifestanţii au blocat circulaţia pe bulevardul Magheru
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
Încă o gimnastă din lotul României se mută în Statele Unite, după Ana Bărbosu: Abia aștept să fiu spartană
Încă o gimnastă din lotul României se mută în Statele Unite, după Ana Bărbosu: Abia aștept să fiu spartană
Se vedea că suferă! Ultimele imagini cu Luca Manolache în viață. Cât de trist..
Se vedea că suferă! Ultimele imagini cu Luca Manolache în viață. Cât de trist..
Unde a fugit Călin Georgescu? A primit foarte multe amenințări cu moartea
Unde a fugit Călin Georgescu? A primit foarte multe amenințări cu moartea
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a…
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Superliga de fotbal: Oţelul Galaţi s-a impus în deplasare în primul meci al etapei a 29-a
Superliga de fotbal: Oţelul Galaţi s-a impus în deplasare în primul meci al etapei a 29-a
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
×