La doar câteva zile de la Turneul Final al Campionatului Mondial de popice, desfășurat în Ungaria, popicarii seniori s-au adunat la Ploiești, pentru a-și adjudeca și ultimul trofeu intern, Cupa României, în proba individuală. La masculin, moldoveanul Paul Rohotin, CFR Olimpia ACB Iași, a reușit să repete comportarea bună din Ungaria (a avut cel mai mare rezultat al Mondialelor, 717), doborând de această data 595 de popice, rezultat cu care a și câștigat trofeul pus în joc. El a fost urmat de colegii săi de echipă, Ion Hordilă-586 și Ion Cercel-583.
În competiția feminină, podiumul a fost ocupat de trei sportive din lotul national de senioare, fete care au câștigat și ele argintul Mondialelor din țara vecină. Rezultate: 1. Luminița Dogaru-608, 2. Cristina Samson-577 (ambele de la Conpet Petrolul Ploiești), 3. Alina Suciu-548 (Electromureș Romgaz)