Durerea nemărginită a unui tată, în imagini! Dragan Kobiljski, antrenorul de la SCM Zalău, a izbucnit în plâns la locul unde fiica lui a fost ucisă fără milă | VIDEO
Dragan Kobiljski, antrenorul sârb al echipei de volei SCM Zalău, și-a pierdut fiica în atacul armat de la Belgrad și a oferit niște imagini sfâșietoare.
Durerea nemărginită a unui tată, în imagini! Dragan Kobiljski, antrenorul de la SCM Zalău, a izbucnit în plâns la locul unde fiica lui a fost ucisă fără milă
În dimineața zilei de miercuri, un elev de 14 ani a intrat în școala privată la care învăța cu un pistol de 9 mm și a împușcat paznicul, eleva de serviciu și a intrat apoi într-o clasă și a mai ucis alte șapte persoane.
Fiica în vârstă de doar 13 ani a antrenorului de la SCM Zalău a fost una dintre victimele masacrului din Belgrad, iar antrenorul a plecat de urgență din România.
Acesta a mers la fața locului și a plâns în genunchi după fiica sa. El și soția lui au încercat să se consoleze unul pe celălalt, însă încărcătura din fața școlii unde s-a produs atacul armat a fost una mult prea puternică, fiind acolo mai multe persoane aflate în aceeași situație precum antrenorul.
Atenție! Imaginile pot avea un puternic impact emoțional.
Primele detalii despre starea antrenorului Dragan Kobiljski
Adrian Feher, managerul echipei de handbal SCM Zalău, a oferit, pe scurt, câteva detalii despre starea antrenorului Dragan Kobiljski, înainte ca acesta să ajungă la Belgrad.
„Am primit un telefon de la el. Era extrem de dărâmat. Plângea… Mi-a dat nefericita veste. Mi-a spus că va pleca către Belgrad. Ne vom deplasa și noi la Belgrad pentru a participa la înmormântare”, spunea Adrian Feher, la Antena 3.
„El a fost anunțat în primă fază că nu este găsită. I-a fost confirmat de acasă. Într-adevăr, fiica dânsului a fost ucisă și a plecat de urgență în Serbia”, a spus și Gabriel Terheș, directorul sportiv de la SCM Zalău.