E oficial! Dinamo a anunțat transferul lui Jakov Vrankovic. Croatul se întoarce după doi ani în tricoul campioanei României

Campioana României la handbal a dat lovitura. Dinamo a anunțat că valorosul inter croat Jakov Vrankovic (26 de ani) va juca oficial în tricoul alb-roșu pentru următoarele două sezoane.

Dinamo a anunțat transferul, dar a lăsat să se înțeleagă că parafarea contractului a avut loc de ceva vreme. „Se știa de ceva timp, dar astăzi prezentăm oficial dovada: Jakov Vrankovic se întoarce după doi ani la Dinamo. Interul dreapta născut la Split pe 12 iunie 1993 va juca în următorii doi ani la campioana României, acolo unde a mai evoluat între 2014-2017.

Vranko a venit prima dată la Dinamo la 21 de ani. „Era un tânăr valoros, dornic să facă performanță. Practic, la noi s-a maturizat. Acum vom beneficia din plin de tot ceea ce a acumulat în ultimii ani”, a declarat managerul Ovidiu Semen. Cu Dinamo, Vranko a câștigat două titluri naționale, o cupă și o Supercupă a României. În 2015 a fost declarat cel mai valoros jucător străin din campionatul intern.

 

Jakov Vrankovic a jucat în ultimii doi ani în Ungaria, la Tatabanya. El a făcut parte din echipa Croației, clasată pe locul 6 la ultimul Campionat Mondial. Deocamdată, el se află într-o perioadă de recuperare, dar până la startul campionatului , se speră ca jucătorul să ajungă la potențialul așteptat”, a fost comunicatul CS Dinamo.

Campioana României va avea astfel doi inter dreapta de mare valoare: Amine Bannour și Jakov Vrankovic.

Publicat: 07 08. 2019, 14:46
Actualizat: 07 08. 2019, 14:47