Echipa României s-a clasat pe locul 14 la prima sa participare la Campionatul Mondial de sărituri cu schiurile pentru juniori, care s-a desfășurat, în perioada 28-30 ianuarie, în localitatea Hinterzarten (Germania), se precizează într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
Sportivul Szilveszter Kozma a fost cel mai bine clasat dintre reprezentanții României, locul 53, cu 85 de puncte, urmat de Remus Tudor, locul 60, cu 80,5 puncte și Szilveszter Fülop, locul 70, cu 58,5 puncte, în timp ce al patrulea sportiv, Adrian Vornicu a fost descalificat.
Antrenorul coordonator al echipei naționale de sărituri cu schiurile, Florin Spulber, a declarat că participarea la această competiție sporește șansele sportivilor români de a obține rezultate bune pe viitor. „Suntem bucuroși că am avut o echipă de patru sportivi români la această competiție. Această participare dovedește că baza noastră de selecție se dezvoltă, sporindu-ne astfel șansele de a obține rezultate bune în competițiile internaționale în continuare. Hinterzarten reprezintă o experiență foarte valoroasă pentru sportivii noștri și cred că doar participând la astfel de concursuri puternice putem pune bazele obținerii unor rezultate bune în viitor. Cred că rezultatul de azi este încurajator, confirmând evoluția bună a tinerilor noștri sportivi, și sper că vom reuși rezultate și mai bune în acest sezon”, a precizat Spulber.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER