Echipa de sanie a României, medalie de bronz în etapa a V-a a Cupei Mondiale
Echipa de sanie a României a cucerit, duminică, la Vatra Dornei, medalia de bronz în etapa a V-a a Cupei Mondiale, se arată într-un comunicat al Federației Române de Bob și Sanie.
Echipajul României, format din Nicoleta Burlui, Ciprian Tăsloanu, Alexandru Codin și Mihai Coubis, a fost înregistrat cu timpul de patru minute, 31 de secunde și 79 de sutimi.
Medalia de aur i-a revenit echipei Italiei (3:50.69), în timp ce argintul a fost câștigat de Rusia (3:51.92).
Proba de simplu masculin a fost câștigată de italianul Patrick Pigneter (2:24.42), urmat de compatriotul său Alex Gruber (2:24.54) și de austriacul Michael Scheikl (2.25:84).
În proba de simplu feminin s-a impus rusoaica Ekaterina Lavrentieva (2:27.20), urmată de italianca Evelin Lanthaler (2:29.25) și de austriaca Tina Unterberg (2:31.30).