Echipajul dublu rame feminin al României, locul 5 în finala de la CM

Echipajul dublu rame feminin al României, format din Nicoleta Albu și Camelia Lupașcu, s-a clasat pe locul cinci în finala ce a avut loc, joi, în cadrul Campionatelor Mondiale de canotaj, de la Bled (Slovenia), informează site-ul oficial al competiției.

Cele două românce au terminat proba în 7 minute, 8 secunde și 64 de sutimi, în timp ce echipajul câștigător, din Noua Zeelandă, a avut timpul 06:58.16. Primele opt clasate ale probei merg la Jocurile Olimpice.

În finala B la patru vâsle feminin, echipajul României (Cristina Grigoraș, Irina Dorneanu, Cristina Ilie, Ioana Crăciun) a ocupat locul patru, cu timpul de 6 minute, 54 de secunde și 66 de sutimi.

Mediafax

Publicat: 01 09. 2011, 15:41
Actualizat: 01 09. 2011, 15:42