Ediție aniversară a Campionatelor Internaționale de Tir Sportiv ale României, la Iași. Cei mai buni trăgători din România, Moldova și Ucraina se vor întrece la Poligonul „Alin Moldoveanu – Omega Tehnoton”

În perioada 15-17 noiembrie, la Iași vor avea loc două puternice competiții de tir sportiv, ediția a 20-a a Campionatelor Internaționale ale României și etapa a 5-a a Campionatului Național la tir cu aer comprimat – 10 metri, pentru juniori și seniori.

Ediția aniversară a competiției de tir se va desfășura la Poligonul „Alin Moldoveanu – Omega Tehnoton” din Iași și va fi structurată pe două secțiuni – pușcă și pistol, feminin și masculin, individual și pe echipe mixte.

Trăgători din trei țări vor participa la ediția aniversară a Campionatelor Internaționale ale României de tir sportiv

Timp de trei zile, în perioada 15-17 noiembrie, cei mai buni trăgători din România, Republica Moldova și Ucraina se vor reuni la Poligonul ”Alin Moldoveanu – Omega Tehnoton” din Iași. Cochetul poligon ieșean de tir sportiv va găzdui ediția a 20-a a Campionatelor Internaționale ale României, dar și etapa a 5-a a Campionatului Național la tir cu aer comprimat – 10 metri, pentru juniori și seniori, cele două evenimente fiind organizate de Clubul Omega Tehnoton Iași, condus de Maricel Popa.

„Ediția din acest an, a 20-a a întrecerii internaționale, va fi una foarte spectaculoasă și disputată, având în vedere că la start se vor alinia trăgători de certă valoare, aureolați la competițiile europene și mondiale. Ei vin din Republica Moldova, Ucraina și România. Sportivilor care se vor clasa pe primul loc le vom oferi și premii în bani. Așteptăm la Poligonul care poartă numele campionului nostru olimpic Alin Moldoveanu cât mai mulți spectatori să urmărească acest concurs sau pe cei tineri să-l descopere și, poate, în viitor, să-l practice”, a declarat pentru ProSport senatorul Maricel Popa, președinte de onoare al Clubului Sportiv Omega Tehnoton Iași.

Laura Ilie va concura la Iași

România îi va avea la start pe pușcașa Laura Ilie, multiplă campioană europeană și medaliată șase ani consecutiv în Cupa Mondială, pe Luca Joldea, triplu medaliat în acest an la pistol, în cadrul Campionatelor Mondiale de juniori, cu aur, argint și bronz, și pe Daria Haristiade, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de juniori și campioană națională de senioare. În fruntea delegației din Republica Moldova se va afla Ana Dulce (19 ani), care în acest an a cucerit titlul european de senioare în proba de pistol aer comprimat individual.

De asemenea, Ucraina vine cu o delegație numeroasă la competiția de la Iași, care îl are în componență pe cel mai valoros pistolar al țării și al zecelea al lumii. Este vorba de Victor Bankin, vicecampion european în acest an, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial din 2022 și ocupant al locului 11 la Jocurile Olimpice de la Paris. Iașiul va fi reprezentat de sportivii secțiilor de profil ale CS Politehnica și CS Omega Tehnoton.

Campionatele Internaționale ale României și etapa a 5-a a Campionatului Național la tir cu aer comprimat – 10 metri vor începe vineri, 15 noiembrie, ora 09.00, cu proba de pușcă, masculin și feminin, finalele urmând să aibă loc între orele 13.15 și 16.00.

Sâmbătă, programul va fi același, dar pentru proba de pistol, iar duminică sunt programate concursurile pe echipe mixte.
În anul 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, Alin Moldoveanu, sportiv legitimat la CS Omega Tehnoton Iași, cucerea medalia de aur în proba de pușcă aer comprimat, pe distanța de 10 metri.

Foto: CS Omega Tehnoton Iași

Publicat: 10 11. 2024, 15:49
Actualizat: 10 11. 2024, 20:17