Halterofilul Valeriu Calancea (94 kg) și canoistul Victor Mihalachi sunt primele „implanturi” de aur din sportul românesc. Cei doi campioni mondiali vin din Republica Moldova, au ales să reprezinte România din sete de performanțe și țintesc aurul olimpic la Londra 2012. Între două antrenamente ale zilei, în colțuri opuse ale Bucureștiului, Complexul Național „Lia Manoliu” și Snagov, ProSport i-a reunit pe cei doi sportivi de care se leagă speranțele de aur la competiția de peste 457 de zile.
Într-o zi de aprilie cu soare, Bucureștiul e aproape gol. Lumea abia se întoarce din vacanța de Paște și traficul lejer ne deschide drumul cu rapiditate spre ieșirea din oraș. Spre Snagov. Lăsăm în urmă vile și terenuri pe care abia se pun bazele unor noi construcții, dar și Complexul Sportiv „Sydney 2000”. „Pe drumul acesta, tot înainte prin pădure. Mai e ceva de mers…„, ne arată Valeriu Calancea drumul spre baza de kaiac-canoe „Nicolae Navasart”. „Am prins un singur cantonament aici, prin 2000, și mă descurc ușor„, vine imediat și explicația. Între două antrenamente ale zilei, halterofilul medaliat cu aur și bronz la Mondialele din 2010 a acceptat invitația ProSport de a-i face o vizită colegului născut peste Prut, Victor Mihalachi, dublu campion mondial în 2010 la canoe 2.
Neața’ cu Victor și Valeriu
E trecut cu mult de miezul zilei și în baza sportivă este liniște. Sportivii se odihnesc după primul antrenament și își încarcă bateriile pentru al doilea. A mai rămas o oră până la intrarea pe apă, dar sosirea noastră îl aduce pe Victor Mihalachi la ușa căminului. „Ce faci, iară dormi?!”, îl întâmpină Valeriu Calancea, văzându-l un pic buimac. „Păi, am venit de dimineață de acasă și am intrat direct în antrenament, unde am tras tare câțiva kilometri„, îi întoarce acesta „salutul”. „Ai fost acasă de Sărbători?„, prinde firul Valeriu. „Da, trei zile, dar nu am făcut mare lucru. Am dormit cât am putut, am mâncat și iar am dormit”, îl lămurește Victor, în timp ce își închide fermoarul bluzei de trening. „Lasă, că la cât tragi aici, la antrenamente, e normal să te odihnești. Să îi aduci pe ai tăi aici, ca să vadă cât muncești, dacă spun ceva”, îl bate consolator pe umeri halterofilul.
Calancea s-ar scufunda!
Discuția trece repede peste „înțepăturile” de moment și se leagă în jurul bărcilor ușoare din fața hangarului. Calancea privește întrebător spre ambarcațiunile ușoare, vopsite în culori vii, și din când în când mai pune o întrebare. Lângă el, Mihalachi explică principiul după care forma subțire și lungă despică valurile și plutește într‑un echilibru exact. „Contează foarte mult greutatea ta, pentru că barca te duce mai ușor, orice kilogram în plus atârnă greu„, spune Mihalachi. „Eu nu aș avea nicio șansă să mă dau cu o barcă din asta, nu? Presupun că e destul de greu să ducă 94 de kilograme„, tatonează Valeriu. „E greu, dar nu imposibil. E nevoie de ceva antrenament„, râde Victor. Poveștile se leagă ușor și subiectul se centrează pe antrenamente. „Total diferite”, concluzionează după câteva minute cei doi. „Dar sunt și câteva lucruri comune: forța, viteza și rezistența, trei calități pe care trebuie să le ai și la haltere, și la canoe„, spune Calancea.
Greutăți pentru unul, fulg pentru altul
Următoarea oprire în bază îi dă dreptate: sala de forță. Peste tot sunt răspândite bare cu greutăți, ce amintesc de jocul cu discurile din sala de la „Lia Manoliu”. „Noi lucrăm împins culcat cu haltera, serii pe care le facem în funcție de ce ni se cere, rezistență sau viteză. Lucrăm cu greutăți de până la 55-60 kg„, explică Victor. Lângă el, Valeriu zâmbește: „Pentru noi astea sunt de încălzire„.
Vântul, curenții și echilibrul
Tot de încălzire este și căratul bărcii pentru antrenament. Mână lângă mână, cei doi duc ambarcațiunea la marginea lacului. Valeriu o cercetează pe toate părțile și o cântărește din ochi. „Cum rezistați în barcă cu vântul de aici. Nu vă răsturnați pe apă?„, reușește să strecoare printre rafalele care vor parcă să îi ia pe sus. „Ne descurcăm cu vântul, dar cel mai greu este când sunt curenți pe apă, că te întorc în toate părțile și e greu să controlezi totul. Dar asta e, nu aveam ce face. Oricum, anul ăsta, până acum, nu am avut nicio peripeție pe apă„, zâmbește canoistul. Explicațiile tehnice sunt înlocuite de planurile pentru 2011, cuvântul de ordine fiind calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra. „La haltere, la Mondiale trebuie să aduni punctaj pentru federație, care poate să trimită sportivii la Olimpiadă, nu ne calificăm noi individual”, explică Valeriu. „La noi, la Mondiale o luăm practic de la zero, totul se decide acolo. De exemplu, anul acesta, pentru a ajunge la Londra, la întrecerile lumii trebuie să venim în primii șapte în finala A„, completează și Victor.
Londra, Londra și iar Londra
Jocurile Olimpice de la anul reprezintă însă și același vis: medalia de aur. „Vreau să mă retrag cu cea mai strălucitoare medalie din acest sport și îmi doresc mult să fie una olimpică. Pentru asta continui să lupt”, spune finalistul de la Atena 2004. Aflat abia la începutul unei cariere de aur în canoe, Victor și-a trasat perfect prioritățile: „Clar, aur la Londra și, clar, nu va fi prima și ultima mea Olimpiadă. Sper să mai trag câțiva ani buni și toți să fie la fel de buni ca anul trecut”. Londra se conturează parcă încet, dincolo de apele agitate ale lacului Snagov și ale vorbelor cu care cei doi se încurajează reciproc. Calancea și Mihalachi își dau mâna și se despart cu o promisiune: își vor face galerie unul altuia în competiția care va debuta peste 457 de zile.
Interviu
De ce ai ales să reprezinți România? Calancea: „Eu mi-am dorit mult să plec de acasă. Am vrut să fac sport la nivel internațional, să am condiții pentru a-mi putea îndeplini visul, să am rezultate mai bune, dar și pentru a câștiga mai mult financiar. Nu am niciun regret în ceea ce privește această alegere” Mihalachi: „Dacă aș fi rămas acasă, probabil după liceu aș fi renunțat la sport. Statul nu ne dădea niciun ajutor, iar în sportul meu România avea tradiție și era normal să fac pasul acesta”
Cum te-ai adaptat în România? Calancea: „Viața sportivă te face să te adaptezi repede. Suntem obișnuiți de mici cu deplasări, cu făcutul și strânsul de bagaje” Mihalachi: „Foarte bine și foarte repede. Am plecat de acasă la 10 ani și nu mi-a fost greu cu depărtarea de casă” Cât de des mergi acasă?
Calancea: „Maximum de două sau de trei ori pe an. Plecările te cam scot din programul de antrenament și, când te întorci, o iei practic de la zero.” Mihalachi: „Parcă de când sunt aici merg mai des acasă, cam o dată pe lună, sau la o lună jumătate și la toate sărbătorile. Stau o zi, două, nu pot lipsi prea mult, pentru că se cunoaște imediat în pregătire”
Ce crede despre sportul practicat de celălalt?
Calancea: „Canoe e un sport total diferit de ceea ce facem noi. Mi se pare foarte complicat, cu o viață închisă sau cel puțin așa o văd eu aici, în bază” Mihalachi: „Halterele sunt un sport greu și nu doar pentru că ridică greutăți (râde). Este foarte complex și cere multe sacrificii. Trebuie să ai o mare forță interioară ca să îl practici”
Valeriu Calancea Data nașterii: 18 noiembrie 1980, Chișinău Este în România din 1999
Primul concurs pentru România: Jocurile Olimpice 2000 Cluburi: Dunărea Galați și Dinamo; Are un frate, Nicolae, care joacă în naționala Republicii Moldova (portar) Performanțe: aur la total și la aruncat la CM 2003 (85 kg), aur la aruncat (cat. 94 kg) și bronz la total la CM 2010 (94 kg), aur la total și la aruncat și bronz la smuls la CE 2007 (85 kg), argint la total la CE 2005 (85 kg)
Victor Mihalachi Data nașterii: 24 februarie 1989, Mîrnoie Este în România din 2007
Primul concurs: 2006 pentru CSS Galați și pentru România în 2009, Cupa Mondială de la Szeged Cluburi: CSS Galați și Dinamo; Tatăl lui, Veaceslav, a fost sportiv de performanță, a practicat luptele și canoe Performanțe: aur la CM 2010, la canoe dublu la 500m și 1.000m, aur la CE 2010 la 500m și bronz la 1.000m
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER